Cinci copii cu vârste de 1, 2, 7, 9 și 10 ani, din Cârligele, împreună cu familia lor, sunt în pericol de a muri îngropați în ruinele propriei case. Oamenii se gândesc că dacă nu li se va prăbuși tavanul din pricina greutății zăpezii, pereții din chirpici se vor dărâma cu siguranță atunci când nămeții se vor topi. Cei cinci copii trăiesc într-o sărăcie lucie, nu au alimente și nici îmbrăcăminte, iar focul îl fac cu ciocani de porumb și viță de vie. Ca să mai facă un ban, copiii și unchii lor fac pârtii consătenilor care îi solicită pentru acest lucru. O altă familie, de patru persoane, se află în același pericol, de a li se dărâma casa. Mai mult, de zile bune, ei stau într-un frig cumplit, nemaivând niciun lemn de foc.
Într-o coșmelie îngropată sub nămeți, cei cinci copii ai Dorinei Papuc trăiesc de pe o zi pe alta, mâncând te miri ce și mai nimic și tremurând de frig atunci când ramurile subțiri de viță de vie sunt prea repede mistuite de flăcări. Nici în alte anotimpuri n-o duc ei mai bine, dar mai rău ca-n iarna asta parcă nu le-a fost niciodată. Iar ceea ce este mai grav, e faptul că dincolo de toată sărăcia, ei ar putea rămâne și fără amărâtul de acoperiș de deasupra capului.
Dintre nămeții de câțiva metri, cocioaba lor de abia ce se mai vede. Îngrijorat de perspectiva sumbră de a-și vedea tot neamul fără adăpost, unchiul celor cinci prichindei se lupta, la ora când i-am vizitat, cu pătura grea și groasă de omăt ce le-a acoperit casa. „Stăm mulți aici, nu numai copiii cu Dorina, mama lor. Mai stau și eu cu frate-meu, plus bunicii copiilor, care sunt bătrâni și bolnavi și nu pot face mare lucru. Casa e din chirpici, acoperișul nu-i nici el rezistent și tare mi-i frică să nu se dărâme peste noi”, a spus cu îngrijorare Daniel, unchiul în vârstă de 35 de ani, al copiilor. El însuși s-a suit cu teamă pe acoperișul coșmeliei, ai cărei pereți au și început să crape. De jos, copiii îl priveau cu ochii larg deschiși în timp ce bunicul lor, de abia târîndu-și picioarele, își punea mâinile-n cap a neputință, văzând troienele ce le-au năpădit bordeiul.
Copilărie în sărăcie și mizerie cruntă
Despre neamul lui Papuc, sătenii din Cârligele nu prea vorbesc de bine. Unii spun că nu se prea omoară cu munca, alții că sunt tare certați cu igiena, însă toți privesc cu compasiune traiul celor cinci copii. Åži mai că înclini să le dai dreptate odată ce le treci pragul bordeiului. În prima dintre cele două odăi, foarte îngustă și cu tavanul denivelat, aflat la doar câțiva centimetri mai sus de creștetul unui om de înălțime medie, fumul gros, înnecăcios împiedică ochiul să distingă lucrurile. Pe soba crăpată, afumată, plină de dâre de slin gros, se puteau vedea o cană de tablă, cu câteva fire de plante plutind într-o fiertură neagră, alături de o oală și ea mult prea jegoasă. Între pereții crăpați și tapetați cu dâre mizere, un pat, o jumătate de bufet ce ține loc de masă și un scaun completau tabloul. În toată acea fumăraie și mizerie crâncenă, geamlâcul prin care zăpada se încăpățâna să strălucească era singurul lucru luminos…
În timp ce doi dintre frații săi mai mici își făceau de treabă prin nămeții de afară, Mihaela, fetița de 9 ani, își ținea frățiorul de doar un an, permament în brațe. Chiar dacă era evident că povara trupușorului acestuia era prea grea pentru brațele sale de copil, nu-și putea permite să scape de ea. Cum era lăsat jos, bebelușul urla din toți plămânii!
La un moment dat, s-a milostivit Elena, bunică-sa, care a înșfăcat din brațele ei micuțul ce sugea cu nădejde un lichid de un alb incert, dintr-un biberon parcă niciodată spălat. Eliberată brusc de povară, fetița cu privire de adult a început să-și frământe mânuțele cu gestul neaoș al bătrânelor satelor. Cu voce subțire, timidă, a povestit că se duce la școală, dar nu prea are rechizite.
Nici ea, nici frații ei nu prea au hăinuțe și cu alea de rămân de la cei mari sunt îmbrăcați ceilalți, mai mici. Nici cu încălțările nu stau prea bine… iar dincolo de vorbe, parcă se ghicea că până și speranța de a avea și ea ce au alți copii mai norocoși, a murit… „Copiii iau alocațiile, mai este ajutorul meu social de 105 lei și suplimentul. Din astea trăim cu toții. În restul anului mai muncim cu ziua, dar acum, iarna, nu prea avem. S-au mai dus nepoții și băieții mei la dat zăpada pe la lume. Le dă fiecare cât poate… Åži uite așa o ducem”, a spus Elena, bunica celor cinci copii. Însă cea mai mare îngrijorare a ei este să nu li se dărâme casa. „Că-i din chirpici și când s-o topi zăpada asta… nu știu ce-om face”, zicea ea.
Fără foc de zile întregi
Într-o casă situată nu departe de cea a celor cinci copii, o altă familie, a lui Dorel și a Angelei Papuc, trăiește de zile întregi într-un frig cumplit. Zăpada le-a spart geamurile ușii de intrare și le-a năpădit holul, astfel încât accesul în casă se face printr-un veritabil tunel săpat în nămeți.
Bolnavă de plămâni și cu doi adolescenți în grijă, Angela se teme, la rândul ei, ca nu cumva tavanul și pereții locuinței să cedeze sub greutatea zăpezii. „De cinci zile nu mai avem lemne și nu mai avem cu ce să facem focul, să ne încălzim. Nici mâncare nu mai avem. Åži niciun ban. Am un băiat care a terminat 12 clase și încă unul care este elev în clasa a XI-a la Focșani. Bărbatu-meu lucrează ca sudor, în oraș, dar ia puțini bani și ajutor social nu mai primim, că n-am avut cum plăti impozitul pe casă. Eu am probleme cu plămânii, mi-ar trebui tratament… Nu știu cum să ne mai descurcăm… Åži acum, cu zăpada asta… Ne-a intrat și-n casă, am tot dat-o, că ne îngropa cu totul… Dar să vedem unde s-o ducem, că dacă se topește ni se dărâmă pereții”, a explicat femeia.
Casele din chirpici, în pericol de prăbușire
În situația celor două familii ale căror situații au fost descrise mai sus sunt foarte mulți alți oameni din județul nostru. Urmările dezastrului acestei ierni le vor resimți mai ales cei foarte săraci, care nu au reușit să-și construiască locuințele din alte materiale decât chirpici.
Odată cu topirea zăpezilor, pereții acestora sunt în pericol să cedeze și astfel, cei mai săraci dintre săraci vor rămâne și fără acoperișul ce le garanta măcar un adăpost. Cum cei mai mulți dintre aceștia nu au nici asigurări, este foarte posibil ca odată cu venirea primăverii să avem, din motive evidente, un nou val de sinistrați.
