Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Elevii s-au săturat de vacanţă


   Vacanța, impusă de vremea rea, a fost bucuria copiilor de vârstă școlară. Deși s-au bucurat de zăpadă, copiii s-au cam săturat de prea multă odihnă, așa că unii dintre ei și-ar dori să revină la cursuri. Unii elevi vor ca lecțiile să fie recupe-rate în week-end, alții să se reducă vacanța de Paște.

   Elevii spun că în toată această perioadă au avut timp suficient pentru a deschide manualele. Au mai citit din manuale, fiecare după pofta inimii. „Da, mi-a plăcut vacanța asta neașteptată, majoritatea timpului ne-am jucat cu zăpadă. Unii dintre profesori ne-au dat și teme mai multe, pentru că  și-au dat seama că nu putem ajunge la școală. Am mai pus și mâna pe manuale și caiete. Așteptăm să se redeschidă școlile, să ne întoarcem la cursuri”, a spus Nicușor Dan, de 12 ani, din Cotești. 
   Se pare că nici prea multă odihnă nu este pe placul elevilor, care s-au cam plictisit. Prin urmare, abia așteaptă reluarea cursurilor. „A fost o vacanță lungă și neașteptată, dar vreau să se înceapă școala, pentru că  m-am plictisit acasă. Este frumos la școală și îmi este dor de colegii de clasă și de profesori. O să avem de recuperat materia pierdută și nu m-aș supăra dacă o să venim și sâmbăta la școală”, a spus Florin Băciucă, din Cotești.
    „M-am plictisit acasă și aștept să înceapă școala. Drumurile sunt deblocate, nu știu de ce nu ne cheamă la școaală. În perioada aceasta am stat mai mult la calculator și m-am jucat. M-am uitat și pe cărți, dar mai puțin. Acum să începem cursurile, că avem multă materie de recuperat! Nu aș fi de acord să învățăm sâmbăta pentru a recupera materia”
, a precizat Mihaela Daniela Ungureanu, elevă în clasa a VIII-a.

Elevii vor vacanță redusă

   Cum vacanța impusă de vremea rea a fost mai mare decât s-ar fi  așteptat, unii copii sunt de părere că următoarea vacanță ar trebui diminuată,  pentru a fi recuperată materia. „Pot să spun că în prima săptămână m-am bucurat că nu s-a învățat, simțeam nevoia de o pauză, însă acum sunt puțin îngrijorat, pentru că avem de recuperat destul de multă materie. Cred că cel mai bine ar fi să avem o săptămână mai puțin vacanță de Paște și atunci să fie recuperate orele pierdute. Nu aș vrea să se facă cursuri în săptămâna «Şcoala Altfel» pentru că este o inițiativă bună și nu trebuie să o pierdem”, a declarat Cristian Gîrneață, elev al Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani.

27 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?