Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

VIDEO ȘI GALERIE FOTO: „După Ceauşescu, fuge şi Băsescu“


 

Aproximativ 500 de persoane „înarmate” cu vuvuzele, fluiere și talăngi au protestat, aseară, în Piața Unirii din Focșani, pentru a noua zi consecutiv. Oamenii cer demisia președintelui Traian Băsescu, a Guvernului Boc și organizarea de alegeri anticipate. Vrâncenii nu au renunțat nici la marșul către sediul PDL. Inventivitatea dublată de disperare a născut noi lozinci: „Viermi fără noroc, vrem carnea lui Băsescu și Boc!”, „Vrem respect și vrem onoare, nu minciuni și vorbe goale!”, „Udrea, vrei doar Gucci, noi îți dăm papucii!”

Aproximativ 500 de oameni au scandat lozinci antiguvernamentale și antiprezidențiale, pentru a noua zi consecutiv, în Piața Unirii din Focșani. Vuvuzelele, fluierele, talăngile și trompetele au fost din nou instrumentele de suflat pe care protestatarii le-au folosit. Ei au scandat lozinci antiprezidențiale și antiguvernamentale. „Viermi fără noroc, vrem carnea lui Băsescu și Boc!”, „Unde sunt taxele noastre? În vilele voastre!”, „Vrem respect și vrem onoare, nu minciuni și vorbe goale!”, „Libertate! Anticipate!”,  „Udrea, vrei doar Gucci, noi îți dăm papucii!” „După Ceaușescu, fuge și Băsescu” au fost doar unele din scandările și mesajele transmise de protestatarii aflați în Piața Unirii din Focșani.
Manifestanții au purtat din nou pancarte pe care se putea citi: „Moarte dictatorului Băsescu”, „Ieși afară javră ordinară”, „Demisia”, „Jos Guvernul Boc”, „Sănătate pentru toți, nu pentru hoți”, „În stradă, România!”, „Jos mafia” și „Jos dictatorul!”, „Vrem alegeri anticipate, nu alegeri comasate!”.

„Sistemul medical mi-a omorât copilul”

Vrâncenii și-au spus păsurile și au făcut publice situații disperate, de-a dreptul incredibile, la care au fost nevoiți să facă față. Unul din cei care s-a aflat zi de zi la protestul din Piața Unirii din Focșani pentru a cere demisia Guvernului și a lui Traian Băsescu a fost Åžtefan Barbu, un focșănean care a declarat că pentru el, PDL-ul este „ciuma societății”. „Timp de șapte ani am fost conduși de niște nenorociți care nu au făcut nimic pentru țara asta și au furat tot. După 42 de ani de muncă, am un salariu de mi-zerie, asemeni altor români care își strigă nemulțumirea. De vină pentru felul în care trăim este acest guvern portocaliu, care a neglijat omul și a fost preocupat de furturi, afa-ceri dubioase făcute pe banii statului, dar și ai celor care plătesc taxe și impozite. Sistemul sanitar în România este la pământ. În urmă cu doi ani de zile mi-am pierdut fiul, care avea numai 31 de ani. Sistemul medical mi-a omorât copilul deoarece spitalul nu a fost dotat cu un aparat care, dacă exista, acum băiatul meu era în viață. Pedeliștii s-au jucat cu banii și au aruncat sute de mii de euro într-un așa-zis patinoar în Focșani pe care au crescut bălării, bani pe care ar fi trebuit să-i folosească în modernizarea unui spital. Pentru mine, PDL-ul are nevoie de o operație urgentă și pacientul să fie declarat mort”, a declarat Åžtefan Barbu, unul din cei mai vehemenți protestatari din Piața Unirii.

„Cu Băsescu și cu Boc tinerii nu au viitor”

Mircea Tomulescu are 23 de ani, este din Focșani și zilnic a venit în Piața Unirii pentru a protesta împotriva „hoțiilor lui Băsescu”. „Nu am serviciu și unde am încercat să mă angajez, am fost refuzat pe motiv că sunt prea tânăr și fără experiență. Tineretul din ziua de astăzi nu are niciun viitor atât timp cât în fruntea țării este unul ca Băsescu. Jos Băsescu, Jos Boc, Jos Guvernul”, a scandat tânărul focșănean.
Printre protestatari  s-au aflat pensionari, șomeri, angajați în sistemul bugetar sau privat. În Piața Unirii s-au aflat și foarte mulți profesori. Fiind una dintre categoriile bugetare cea mai lovită de ultimele măsuri de austeritate luate de actuala guvernare, angajații din sistemul de învățământ vrâncean nu s-au ferit să iasă în stradă zilele acestea, alături de ceilalți protestatari pentru a blama modul în care au fost tratați. „În cea mai mare parte din guvernarea actuală, preșe-dintele Traian Băsescu, prin marionetele politice subordonate, ne-a otrăvit sufletele sădind neîncrederea între categoriile sociale, punându-ne pe unii împotriva altora, refuzând și mimând dialogul social”, a spus un cadru didactic de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani.

„Îi dăm jos pe toți din Guvern”

Åži pensionarii s-au revoltat împotriva Guvernului. Aseară, ei au continuat să-și strige durerea și, prin lozinci sau pancarte, au cerut demisia lui Băsescu, Boc și a întregului Guvern. „Nu suntem mulțumiți de sănătate, de pensii, de cei care ne conduc și am ieșit în stradă ca să schimbăm toate acestea. Nu ne este frică să ne cerem drepturile. Dacă am greșit votându-i, acum ne reparăm greșeala și îi dăm jos. Să vină alții mai capabili în locul lor și să facă ceva bun pentru țara asta”, a spus Ion Mihalcea, pensionar din Focșani.
Oamenii sunt nemulțumiți de viața grea pe care o duc zi de zi, de pensiile și salariile mici cu care nu mai pot cumpăra aproape nimic, de lipsa locurilor de muncă, de faptul că sistemul de sănătate este la pământ, iar guvernanții vor să introducă noi taxe. 

„Vei plăti pentru toate acestea, Traian Băsescu!”

Avocatul Didi Băjenaru le-a transmis guvernanților și președintelui Traian Băsescu că istoria nu iartă și că va veni ziua în care vor plăti pentru că au distrus România. „Veți plăti voi toți, cei din actuala infamă coa-liție, care a aruncat România în prăpastie. Voi, autorii celui mai nesăbuit act din întreaga Istorie a românilor: trădarea pe față a țării. Veți plăti voi toți, cei din arcul guvernamental, care ați pus la cale și, în parte, ați și înfăptuit distrugerea României. Vei plăti, Traian Băsescu, fără nicio îndoială! Ai acceptat ires-ponsabil ca UDMR-știi să facă legea în România. Dar cine ți-a oferit această îndreptățire? Aceasta este întrebarea. De ce, umăr la umăr cu ei, pui la cale modificarea absurdă a Constituției, prin abolirea Articolului 1, care consfințește România drept Stat Național? Vei plăti pentru toate acestea, Traian Băsescu!”, a spus Didi Băjenaru.
Avocatul vrâncean a făcut o prezentare a membrilor de la guvernare pe care a catalogat-o ca fiind „cea mai incompetentă și mafiotă guvernare post-decembristă”. Acesta l-a întrebat pe șeful statului dacă știe a cui este această țară și care este rolul unui președinte și de ce nu mai face băi de mulțime. „Vei plăti pentru genocidul social, cultural și economic, pentru dezastrul din sănătate și învățământ, din sistemul de pensii și salarii. De ce nu mai faci băi de mulțime? Å¢i-e frică de reacția românilor? A cui este țara asta, Traian Bă-sescu? Statul român nu mai are nicio autoritate. De ce nu iei nicio poziție? În care țară din lume se mai întâmplă așa ceva? Ar permite asta, de exemplu, Slovacia și Serbia? Nu-ți dai seama, prin această toleranță de nedescris, că jignești, în demnitatea lui națională, întregul Popor Român?”, s-a întrebat Didi Băjenaru, adăugând că, în prezent, „România este o țară eșuată, pentru că a încăput pe mâna unor impostori politici, a unor trădători incorigibili”.

Comitetul de inițiativă al Mișcării civice „Unirea Principatelor” Vrancea a prezentat principalele revendicări ale vrâncenilor: demisia președintelui Traian Băsescu, demisia Guvernului Boc, alegeri anticipate, suspendarea legilor pentru care guvernul și-a asumat răspunderea până când vor fi discutate, validate sau invalidate de cele două camere ale Parlamentului.

Protestatarii respectă ziua de 24 Ianuarie

După aproximativ o oră de scandări, cei aproximativ cinci sute de protestatari au plecat din Piața Unirii spre sediul PDL. Timp de o jumătate de oră, protestatarii au scandat lozinci antiprezidențiale, antiguvernamentale și anti PDL în fața ușilor închise. „Jos Băsescu”, „Jos PDL”, „Să plece dictatorul” au fost doar câteva din lozincile scandate de oamenii nemulțumiți. Tot la sediul PDL protestatarii au scandat „Plăcintă și Trășculescu sunt la fel ca și Băsescu”.
Pentru că astăzi este ziua Unirii Principatelor Române, protestatarii nu au autorizație pentru a protesta. Aceștia susțin că acțiunile de protest vor fi re-luate de miercuri, ora 17.00.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?