Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Pompierii au stins sute de incendii


Sărbătorile de iarnă ar trebui să ne ofere prilejul de a petrece momente liniștite alături de cei dragi. Din păcate, trei familii din diverse localități ale județului nu s-au putut bucura de sărbători, locuințele lor fiind cuprinse de flăcări. Focul a provocat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime. Producerea incendiilor a fost favorizată de sisteme de încălzire amplasate necorespunzător sau neizolate, față de materiale combustibile. Aceste incidente nedorite ar fi putut fi evitate dacă se respectau măsuri minime de prevenire.
Din analizele statistice realizate la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență rezultă că în perioada ianuarie – noiembrie, serviciile profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență, populația și personalul de la locul de muncă au acționat pentru stingerea a 346 incendii. De menționat este faptul că majoritatea incendiilor, respectiv 294, s-au produs în gospodării ale populației, iar principalele cauze care au condus la izbucnirea acestora sunt reprezentate de coșuri, canale sau burlane de fum defecte sau necurățate și de exploatarea necorespunzătoare sau cu defecțiuni a mijloacelor de încălzire.

Pompierii recomandă cetățenilor să respecte măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor.
Astfel, sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă și cele folosite pentru preparatul hranei trebuie să aibă coșuri pentru evacuarea fumului, executate din cărămidă pe fundație proprie. La trecerea prin planșee executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereții coșului de eva-cuare trebuie să aibă grosimea de minim 25 centimetri. Pe porțiunea din spațiul podului, coșurile vor fi tencuite și văruite.
O problemă aparte o constituie sobele metalice (fără acumulare de  căldură). Acestea vor fi amplasate pe un postament izolator din cărămidă. Atât sobele metalice cât și burlanele se vor amplasa la distanța de cel puțin 1 metru față de pereții construiți din lemn, uși și alte elemente care se pot aprinde cu ușurință. Burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire nu vor fi scoase prin planșee și acoperișuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coșuri din zidărie de cărămidă. Coșurile, indiferent de construcția lor, se vor curăța de zgură o dată la cel mult două luni de funcționare. Important de reți-nut este ca în sobe, focul să nu fie aprins cu lichide inflamabile, sobele trebuie supravegheate pe timpul utilizării, iar jarul și cenușa să fie aruncate în gropi special amenajate.

Deoarece ne apropiem cu pași repezi de Anul Nou, se recomandă respectarea următoarelor măsuri:
– se asigură întreținerea corespunzătoare, verificarea periodică și remedierea tuturor defecțiunilor de la instalațiile electrice, sistemele de încălzire utilizate, aparatele de preparat și încălzit hrană și coșurile de fum, de către personal autorizat;
– se marchează corespunzător căile de evacuare din clădire și se mențin practicabile în permanență;
– se asigură menținerea în funcționare a iluminatului de siguranță ce echipează clădirile;
– se interzice suplimentarea numărului de locuri în incinta sălilor în care sunt organizate festivități;
– se asigură menținerea în stare de funcționare și accesul la mijloacele de apărare împotriva incendiilor (stingătoare și hidranți interiori de incendiu);
– se stabilește un sistem eficient în vederea anunțării tuturor ocupanților clădirii în cazul producerii unei situații de urgență;
– parcarea autoturismelor ori a autocarelor și microbuzelor se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru intervenția serviciilor profesioniste ori voluntare pentru situații de urgență;
– se vor lua măsuri de instruire a personalului privind prevenirea situațiilor de urgență, intervenția operativă pentru stingerea incendiilor, eva-cuarea persoanelor, bunurilor și anunțarea eventualului eveniment produs;
– folosirea artificiilor se va face în locuri unde nu există pericol de izbucnire a unui incendiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?