Cuvânt la Tăierea Împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfântul Vasile cel Mare

0
750


Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii, pentru că, de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putință să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăiește Sfântul Efrem Sirul: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a și tăiat împrejur ca un om, și cu sângele Său S-a roșit Pruncul, ca un fiu omenesc și, durându-L, plângea, precum se cădea firii omenești”. Pentru aceea S-a tăiat împrejur la trup, ca să ne aducă nouă duhovniceasca tăiere împrejur, pentru ca, sfârșindu-se legea cea veche, care era după trup, a început cea nouă, duhovnicească.
Precum omul cel vechi, trupesc, tăia împrejur pe omul cel simțit, așa și cel duhovnicesc este dator a-și tăia împrejur patimile cele sufletești: iuțimea, mînia, zavistia, mândria, necurăția și alte păcate. Iar a opta zi S-a tăiat împrejur, scriindu-ne nouă cu sîngele Său viața cea viitoare, care de învățători se socotește a fi a opta zi. Se cuvine a ști că tăierea împrejur în
Așezământul cel vechi era rânduit în chipul Botezului și al curățirii păcatului stramoșesc, măcar ca acela nu se curăța cu totul prin tăierea împrejur, pînă la sîngele lui Hristos cel de voie vărsat pentru noi, iar nu adevărata curățire, pe care a săvârșit-o Domnul nostru, scoțând păcatul din mijlocul lumii și pironindu-l pe Cruce. Iar în loc de tăierea împrejur din legea cea veche, a legiuit Botezul darului celui nou, care este din apă și duh.
Tăierea împrejur a fost atunci ca o pedeapsă pentru păcatul cel întâi făcut și spre semnul acesta, pruncul ce se taie împrejur este zămislit întru fărădelegi, după cuvântul lui David: „în păcate m-a născut maica mea”, pentru care rana rămîne pe trupul pruncului. Dar Domnul nostru era fără de păcat, deși în toate S-a asemănat nouă, în afară de păcat, precum șarpele de aramă făcut de Moise în pustie era șarpe numai cu asemănarea, dar fără veninul șarpelui, așa și Hristos era om adevărat, dar nepărtaș păcatului omenesc și S-a născut din Maica fără de prihană și fără de bărbat, mai presus de fire.
Nu se cădea Lui să rabde acea rană a păcatului, adică a tăierii împrejur, după lege, ca unul Care era fără de păcat și  dătător de lege, de vreme ce a venit să ia asupra Sa păcatele a toată lumea, după cum grăiește Apostolul: „Neștiind de păcat, pentru noi s-a făcut păcat; deci ca și cum ar fi fost păcătos, a suferit tăierea împrejur, fiind fără de păcat”. Apoi, mai mare smerenie a arătat Stăpînul nostru în tăierea împrejur decât în nașterea Sa. Pentru ceea ce nu era vinovat a pătimit ca un vinovat, cum grăiește David: « Cele ce n-am jefuit, atunci am plătit; de care păcat nu sînt părtaș, pentru acela am suferit durerea tăierii împrejur ».
Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începînd înainte de a pătimi pentru noi, și gustînd acel pahar, pe care voia să-l bea pînă în sfârșit, grăind pe Cruce: „Săvârșitu-s-a”. Apoi s-a pus numele fericitului prunc „Iisus”, nume care s-a dat din cer de Arhanghelul Gavriil în vremea cînd a binevestit Preacuratei Fecioare zămislirea Lui și mai înainte pînă a nu se zămisli în pîntece, adică mai înainte pînă a nu se învoi Preasfînta Fecioara cu cuvintele binevestitorului sau mai înainte pînă a nu zice: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvîntul tău”.

Sfîntul Vasile cel Mare, model de sfințenie!

Tot în această zi este pomenit Sfîntul Vasile cel Mare, cel ce a rămas în istoria Bisericii ca fiind primul ierarh care, cu averea moștenită de la părinți, a înființat primele instituții de asistență socială,  numite după numele său „vasiliade”, și anume: azile, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor căzute, școli tehnice etc.. Toate au fost făcute cu scopul de alinare a suferințelor și ajutorul celor săraci. Înzestrat cu calități alese, instruit la cele mai înalte școli ale timpului, favorit la o glorie ușoară și ursit parcă din leagăn la celebritate, Sfîntul Vasile cel Mare a renunțat foarte ușor la toate acestea și a primit jugul lui Hristos cel plin de greutăți și suferințe, dar cu conștiința âmpăcată că și-a ales calea cea bună.
Vasile cel Mare nu râvnea la onorurile unor mari scaune episcopale, nici nu aspira la favoruri imperiale, nu avea interese personale și ambiții de măsurat cu ale altora. Sfîntul se simțea mult mai bine în fericita și plăcuta liniște căutată, potrivită meditației, rugăciunii și studiului, a unei chilii de mănăstire. Contrar voinței sale, însă, a ajuns episcop pe scaun de frunte, dar asta pentru că se distinsese întâi în slujba preoțească. Sfînta Tradiție spune că, mergînd odată în Antiohia și, fiind adunați mai mulți tineri în care unde poposiseră,  a început Vasile a-i învăța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here