Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Fecioara Maria şi testul de sarcină


O imagine cu Fecioara Maria ținând în mână un test de sarcină stârnește nenumărate controverse, cu puțin timp înaintea Crăciunului.
O biserică din Noua Zeelandă a realizat o reclamă în care Fecioara Maria ține în mână un test de sarcină și pare șocată de rezultatul acestuia.
Biserica „St. Matthews din Oraș” din Auckland a lansat o campanie publicitară festivă pentru a evita „sentimentalismul și banalitatea” sărbătorilor. „Este real. Crăciunul este real. Este vorba despre o sarcină reală, o mamă reală și un copil real. Este vorba despre o neliniște reală, curaj și speranță”, a declarat Glynn Cardy, vicarul bisericii. „În ciuda oricărei premoniții, descoperirea Mariei a fost șocantă cu siguranță. Maria era necăsătorită, tânără și săracă”, a spus vicarul. „Intenția instituției este de a evita banalitatea sărbătorilor, iar afișul vrea să determine oamenii din cadrul comunității să se gândească și să comunice între ei. În acest an sperăm să reușim acest lucru cu ajutorul unei imagini și fără cuvinte”, scrie în comunicatul postat pe site-ul oficial al bisericii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?