Crucea Roșie Vrancea își va sărbători, astăzi, voluntarii, fără de care nu ar fi fost posibilă realizarea niciunuia dintre binecunoscutele proiecte ale instituției de caritate. Ziua de astăzi este specială atât pentru cei care au știut cum și unde este nevoie de ajutor și l-au acordat fără să aștepte nicio răsplată, cât și pentru miile de vrânceni care au beneficiat de sprijinul lor necondițio-nat. Am ales, astăzi, să vă prezentăm povestea a doi dintre voluntarii Crucii Roșii vrâncene: Nicușor Petre, de peste zece ani prezent oriunde a fost nevoie de el, și Marin Spînu, a cărui dăruire ca voluntar a fost apreciată și recunoscută la Roma, în Italia.
Voluntariatul înseamnă atitudine, iar atitudinea vo-luntarilor de Cruce Roșie a stârnit respect și admirație atât în județul nostru și în țară, cât și peste hotare. Marin Spînu este un voluntar plecat în urmă cu cinci ani de la Crucea Roșie Vrancea, care a ajuns un exemplu de dăruire la Crucea Roșie Roma, Italia. El se numără printre cei 10 rezidenți din peninsulă ale căror povești de viață au fost spuse în cadrul unei expoziții de fotografii, la metroul din Roma. Expoziția a fost prezentată în cadrul proiectului „Romani d’Europa”, o campanie de integrare pentru neocomunitari.
Vă prezentăm, parțial, povestea lui Marin Spînu, așa cum a apărut în cartea care însoțește proiectul, sub titlul „Gigantul cu inimă de copil” și preluată dintr-o publicație italiană.
Gigantul cu inimă de copil
Marin Spînu este asistent medical pe timpul zilei și voluntar al Crucii Roșii (la servicul de Urgență de la Sant’Eugenio) pe timpul nopții. În 49 de ani de viață și-a petrecut 15 ajutându-i pe alții. Lucra ca voluntar la Crucea Roșie (Vrancea – n.r.) în România, apoi a decis să vină în Italia pentru a fi aproape de copii. Însă din moment ce nu reușea să „înceteze” să fie voluntar, a cerut să poată continua și aici. Timp de patru ani a fost la spitalul San Camillo, acum poate fi găsit la servicul de urgență de la spitalul Sant’Eugenio de două ori pe săptămână, în special noaptea. „În România am lucrat cu bătrâni, copii, persoane cu HIV, într-un centru pentru femei maltratate și trebuie să spun că îmi place să dau o mână de ajutor celor care au nevoie, pentru că dă un sens profund vieții mele”, spune Marin. „În fiecare bătrân pe care îl ajut îl văd pe tatăl meu; dacă este o femeie, o văd pe mama mea; dacă este un băiat sau o fată, pe fiul sau pe fiica mea. Printre altele, aceasta este și o modalitate de a-mi învinge timiditatea mea naturală și de a mă ajuta să reduc distanța față de cei pe care-i întâlnesc. Am o înălțime de 1,86 metri și cântăresc 110 kilograme, dar am o inimă de copil”.
Voluntar și psiholog
Marin aproape are un defect profesional. Dacă mulți caută în voluntariat să-și satisfacă o latură mai intimă a propriei ființe, care nu se poate manifesta în viața cotidiană, el prelungește în timpul liber activitatea sa de muncă. De profesie este de fapt operator social la o cooperativă de asistență domiciliară. „Fac masaje, prepar medicamente, schimb scutece bătrânilor, dar mi se întâmplă și să pregătesc cina sau să fac curat”.
Nu lipsesc însă momentele când din voluntar se transformă în „psiholog” mai ales pe timpul turelor la spital. Dacă ajunge vreun pacient în stare gravă la Urgență, îl duce înăuntru cu targa sau pregătește sala de operații, dacă este nevoie de o intervenție de urgență. Dar dacă situația este delicată, se întâmplă să iasă să vorbească cu rudele pentru a le liniști.
Totuși, timp de câteva luni între 2007 și 2008, în urma faptelor de cronică neagră în care erau implicați câțiva români, cum a fost omorul de la Tor di Quinto, a simțit ostilitate în privința sa, climatul de vânătoare de vrăjitoare care s-a creat față de comunitatea românească. „Pentru a nu risca, atunci, când operam în afară îmi puneam mereu uniforma Crucii Roșii. O făceam pentru siguranță, pentru a evita ca cineva să gândească că sunt o persoană rea”.
În România, Marin a lucrat și ca paznic însă deși îi plăcea, munca de operator social a fost întotdeauna pasiunea sa. Poate și pentru că este „unicul român care nu știe să lucreze ca zidar”, spune glumind. A încercat ceva timp imediat ce a venit, însă în scurt timp a înțeles că nu este pentru el. „Voluntariatul mă face să devin mai bogat. Cine mă plătește? Mă plătește Atotputernicul”.
Un sentiment de împlinire pe care însă Marin îl înțelege ca temporar. El conti-nuă să-și cultive visul de a se întoarce în România, poate când copiii vor fi încheiat studiile. În așteptarea acelei zile, Marin își continuă munca și tocmai a terminat de construit o casă, pe care a inaugurat-o în august. Pentru moment, însă, se mulțumește să se întoarcă de două ori pe an.
Nicușor Petre, de peste 10 ani în slujba oamenilor
Nicușor Petre este voluntarul cu cele mai vechi ștate din cadrul Filialei de Cruce Roșie Vrancea. De profesie polițist local superior în cadrul Poliției Locale Focșani, el preferă să lucreze mai mult noaptea, pentru ca ziua să poată fi prezent acolo unde e nevoie de el, ca voluntar. La 43 de ani, se consideră un om împlinit și spune că datorează acestui lucru credinței în Dumnezeu și oamenilor minunați care îi stau în preajmă: soția sa, care i-a înțeles pasiunea pentru voluntariat, i-a acceptat-o și de curând i-a dăruit un băiețel, ce le este drag ca lumina ochilor; colegii de Cruce Roșie alături de care a trăit clipe de împlinire înălțătoare de-a lungul muncii împreună, la reușita fiecărui proiect.
A intrat în Crucea Roșie în 1999, urmând cursurile de surori de Cruce Roșie și de atunci a rămas fidel organizației și misiunii sale. Dincolo de serviciu, familie și voluntariat, Nicușor și-a găsit timp să absolve și cursurile unei școli sanitare postliceale și, chiar dacă nu profesează, are și calificarea și competențelor de asistent medical. „Am ales Crucea Roșie pentru că este cea mai veche și serioasă din toate fundațiile. Åži fac voluntariat din iubire pentru oameni. Fac asta pentru că îmi place și pentru că așa înțeleg eu că trebuie să-i ajut pe cei de lângă mine, atât cât îmi stă în putere. Din punctul meu de vedere, a fi voluntar înseamnă a-ți dedica timpul liber celor aflați în nevoie. Adevăratul voluntar are pu-terea de a lăsa treburile și grijile lui deoparte și de a face ceea ce trebuie pentru oameni, atunci când trebuie”, a spus Nicușor.
Dacă ar fi să ia viața de la capăt ar face la fel și mărturisește că în existența sa, toate aspectele esențiale sunt pe primul loc: atât menirea de tată și soț, cât și profesia și vo-luntariatul.
