Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Toamnă la început de decembrie


Luni cerul va fi mai mult noros în vestul, nordul, centrul țării și la munte, temporar va ploua, iar pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar în a doua parte a intervalului, local va ploua, anunță Administația Națională a Meteorologiei.
În zona montană, iar noaptea și în estul Transilvaniei, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în majoritatea regiunilor, iar la munte va fi tare. Valorile de temperatură se vor menține mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei, cu maxime ce vor fi cuprinse între 8 și 18 grade și minime între -2 și 8 grade. Marți vremea se va răci, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 10 grade, iar cele minime, în general, între -7 și 3 grade. Cerul va fi mai mult noros în sudul și sud-estul țării, unde va ploua pe arii relativ extinse. În rest înnorările vor fi temporare, va ploua cu totul izolat, iar noaptea, în nord-vest vor cădea și precipitații mixte. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, iar în zona montană înaltă va fi tare.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?