Există o înțelegere bună a locurilor în care ne-am născut, în care palpită un sentiment religios. Frumusețea lor pură se consumă etern, într-o îndepărtare nedeterminată, spre care orice parcurs nu are o finalitate banală. Am în bibliotecă un tablou de toamnă târzie, de mărime obișnuită, semnat de doamna Zaiț Marga Doina și pe care familia mi l-a dăruit cu o afecțiune candidă în anul 1998. Acuarela înfățișează câțiva arbori desfrunziți dintr-un crâng, așezați în grup și care par să-și fi acceptat în tăcere destinul. Nimic nu sugerează bătaia vântului, ori vreun zgomot, așa încât, artista, epuizându-se pe sine în fluiditatea acuarelei, ar fi căutat să zugrăvească însăși tăcerea locurilor de la marginea orașului. Tonurile religioase ale culorilor (nuanțele profunde ale brunurilor, galbenurile îndepărtate care se sting încet, evitarea contururilor precise) îngăduie liniștitoarea contemplare a lui Dumnezeu. Dealtfel, țin tabloul prin-tre chipurile părintelui Ilie Cleopa, Dumitru Stăniloae, Nicolae Steinhardt, Andre Scrima, Arsenie Boca… Această abordare a peisajului, de cele mai multe ori toamna, în isihie, cu un conținut psihic, fără complicații morale, este o caracteristică generală la acuarelele doamnei Zaiț Marga Doina. Este proiecția unei naturi interioare în stare de somnolență, fără spe-ranță, în descompunere, în care lumea își pierde coerența geometrică, capriciile existenței și se revarsă în substanța divină din care a fost concepută, în plinul covârșitor al culorii, în acea regăsire promisă de Dumnezeu. Artista se abandonează pe sine acestui cataclism și, fără încordate, își lasă lasă pe de-a-ntregul ființa materială să se depună, asemeni aluviunilor, în delte de tonuri și culori care putrezesc încet.
Zaiț Marga Doina (n.18.09.1948, Focșani) este absolventă a Fa-cultății de Arte Plastice din Iași, promoția 1971, clasa profesorilor Dan Hatmanu și Francisk Bartok. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Zaiț Marga Doina este unul dintre cei mai valoroși artiști plastici contemporani, cu lucrări în colecții de stat sau particulare, din țară și din străinătate. În acuarelele ei se regăsesc tonurile poetice din Georg Trakl, Arthur Rimbaud sau George Bacovia, care relevă frumusețea mine-rală a naturii vegetale, nevăzută, ce ține de simțuri și inteligență. Zaiț Marga Doina are o pictură gravă, care te îndeamnă la reflecție și a evitat concepțiile expresioniste, ironia, prezentarea naturii omenești în alcătuiri impudice. I s-ar potrivi acea replică pe care Marin Sorescu i-a dat-o pictorului Dan Hatmanu, în timp ce-i privea acestuia un tablou cu un deal: dar aceasta este, domnule, „o colină în abureală de clorofilă.”
Revin la tabloul din bi-blioteca mea. Este un instantaneu cu câțiva arbori zugrăviți ușor teatral, fără vârfuri, în mijlocul unui câmp care poate părea întodeauna cunoscut, intim. Iarba și tufișurile sunt atât de abundente încât dau impresia unei aglomerări impenetrabile. În fundal, în partea stângă a tabloului, se pot zări copaci galbeni, rotunzi. În viziunea pictorului, iarba deschide un orizont atrăgător care transcede existența omenească. Culorile se amestecă unle cu altele, uniformizân-du-se. Plăcerea de a privi această pictură te absoarbe, te cucerește prin amploare. Natura vegetală putrezește încet, fără durere, în ambiguitatea anotimpului. Aceasta este de fapt o reprezentare a tainei în care ceva din firea omului moare odată iarba. La urma urmelor, natura vegetală nu poate fi cunoscută decât subiectiv.
