Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Bostan, acuzat de un fost subordonat de favorizarea unor elevi


Un fost inspector de limba franceză a depus mărturie, ieri, împotiva lui Iordache Bostan, actualul inspector general al Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ). Deși spune că nu îi poartă pică, acesta a susținut ieri că Bostan „nu îl lasă să trăiască”. Åži o elevă a recunoscut ieri, cu nonșalanță, că în baza unei note cumpărate, astăzi este studentă.

Fostul inspector de limbă franceză Nicolae Zahariuc a depus mărturie ieri, în dosarul în care mai mulți profesori și funcționari sunt judecați pentru fapte de corupție la Bacalaureatul din 2008. Deși a declarat că nu este în dușmănie cu actualul inspector general, Zahariuc a susținut în fața completului de judecată că Iordache Bostan nu îl „lasă să trăiască”. Așa că l-a acuzat că în timpul Ba-     cului din 2008, Bostan a intervenit la el și a pus o vorbă bună pentru câțiva elevi, pentru a trece mai ușor de proba orală la limba franceză. „În perioada aceea eram inpector de limba franceză. Bostan m-a sunat și mi-a solicitat să intervin pe lângă profesorul examinator de la liceul din Adjud, pentru patru elevi. Am vorbit cu Anca Alexandrescu. Nu i-am promis nimic, era o chestie amiabilă, obișnuiam să ajutăm copiii colegilor”, a declarat martorul Zahariuc. Omul a adăugat că a fost sunat chiar în ziua examenului pe telefonul de serviciu dat de inspectorat, când era în comisie la Colegiul Cuza din Focșani. Întrebat de avocatul lui Iordache Bostan de ce nu mai este inspector, acesta a spus că în același an a cerut să se întoarcă la catedră. Avocatul a adus însă la cunoștința instanței de judecată că între martorul Zahariuc și Bostan există un anumit conflict, din momentul în care inspectorul general a dorit să îl schimbe, acesta fiind motivl pentru care face asemenea acuzații.
Enervat de întrebările apărătorului, martorul a izbucnit, răspunzându-i acestuia că nu se află în dușmănie cu Bostan, dar că acesta din urmă „nu îl lasă să trăiască”.
Apoi, a fost audiată o fostă elevă, care a recunoscut că a obținut nota nouă la proba de limba franceză „dăruind” suma de 300 de lei. „Profesoara a fost mai indulgentă cu mine. Am dat trei mi-lioane lui Constantinescu, pentru a interveni pe lângă profesorul examinator și ne-a programat cu o zi mai devreme. La o colegă de-a mea i-a pus inițial șapte și pentru că a văzut că aceasta s-a supărat, i-a modificat nota în nouă”, a declarat Mădălina Tănase, care acum este studentă.
Fostul inspector de educație fizică și sport, Vica Mincă, a declarat că „nici un coleg nu a intervenit la nimeni. Avem foarte multă încredere în sistemul de justiție și adevărul va ieși la iveală. Vom demonstra nevinovăția noastră”.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?