Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Cele mai bune gimnaste junioare vin la Focşani


Elita gimnasticii feminine românești la nivel de junioare se va afla la Focșani la sfârșitul acestei săptămâni, Sala Sporturilor găzduind finala Campionatului Național de gimnastică a junioarelor. În orașul de pe Milcov se vor reuni cele mai bune sportive din Focșani, Deva, Timișoara, București, Ploiești, Galați, Bîrlad și Onești.  Competiția va debuta joi, 3 noiembrie, în intervalul orar 12.00 – 18.45 fiind programat antrenamentul de acomodare al gimnastelor, iar la ora 18.45 va avea loc ședința tehnică a competiției. Vineri, între orele 10.20 – 12.20 vor intra în concurs junioarele III la individual compus (nivelul III), între orele 13.35 – 14.45 este programată întrecerea junioarelor III (nivelul IV), iar în intervalul orar 16.20 – 17.40 se va desfășura concursul de individual compus pentru junioare I și II. Sâmbătă, 5 noiembrie, între orele 10.00 – 12.30 se vor desfă-șura finalele pe aparate la junioare I, II și III, apoi festivitatea de premiere. Competiția este organizată de Clubul Sportiv Åžcolar de Gimnastică Focșani, în colaborare cu Federația Română de Gimnastică. Pentru a veni în sprijinul organizatorilor, Consiliul Local Focșani a alocat suma de 11.360 de lei, bani care urmează să fie folosiți pentru organizarea competiției, dar și pentru premierea gimnastelor care vor evolua în orașul de pe Milcov.

Åžapte gimnaste focșănene, la start

Lotul echipei focșănene va fi alcătuit din șapte sportive. Două componente ale Lotului Național al României, Maria Răuță și Diana Damian și cinci sportive de la CSÅž Focșani, Aida Orheanu, Denisa Năstase, Mădălina Racoș, Georgiana Ciobotaru și Andreea Rotaru. „La Focșani va participa și Lotul Național de junioare al României, ceea ce ne îngreuna șansele la medalii, dar am încredere în va-loarea sportivelor noastre”, ne-a declarat antrenoarea Adriana Lescovar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?