Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Au strâns proiectile din grădini


Trei vrânceni au dat peste câte un proiectil exploziv în timp ce-și lucrau grădinile.
Joi, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vrancea a fost solicitată, prin intermediul numărului unic de urgență 112, la trei misiuni de asanare a munițiilor neexplodate.
Astfel, specialiștii pirotehniști s-au deplasat în comuna Movilița, de unde au ridicat un proiectil exploziv de calibru 76 milimetri, acesta fiind descoperit de Maria I., în timpul efectuării unor lucrări agricole în grădina proprie.
De asemenea, pirotehniștii din cadrul ISU Vrancea s-au deplasat în orașul Mărășești, de unde au ridicat tot un proiectil exploziv de calibru 76 milimetri, acesta fiind descoperit de Mariana T. Cea de-a treia misiune a echipei pirotehnice s-a desfășurat în municipiul Focșani, pe strada Zorilor, de unde specialiștii pirotehniști ridicând un proiectil exploziv de calibru 100 milimetri, muniția fiind găsită în timpul efectuării unor lucrări agricole în curtea Rodicăi A. Muniția neexplodată a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat pentru a fi distrusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?