Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

O oră în faţa Casei de Cultură te costă 1,5 lei


Primăria Focșani a instalat parcometre în parcarea din fața Casei de Cultură, obiectiv recepționat în urmă cu câteva săptămâni și care face parte din proiectul de recalificare urbană a centrului orașului. Tariful pentru aceste parcometre este de 1,5 lei, dar se poate plăti și în euro, iar programul de taxare se face în intervalul orar 8.00 – 18.00, de luni până vineri. Locatarii din zonă vor putea să își parcheze mașinile pe timpul nopții, fără să plătească vreo taxă. Viceprimarul Bogdan Matișan susține că parcarea era prevăzută cu plată încă de la inițierea proiectului. „Aparatele sunt foarte deștepte pentru că au capacitatea de a raporta timpul rămas, plătit și neconsumat. În cazul în care se încheie perioada de taxare și din tichet a mai rămas, de exemplu, jumătate de oră, aceasta este valabilă pentru a doua zi dimineața”, ne-a declarat Bogdan Matișan, care spune că municipalitatea este pregătită oricând să ridice mașinile care nu au tichet valabil pe bord.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?