Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Disponibilizările din IPJ nu vor mai avea loc


Disponibilizările în rândul polițiștilor, anunțate cu surle și trâmbițe în urmă cu câteva luni, nu vor mai avea loc. Nici un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea nu va pleca din sistem. Acest lucru se datorează faptului că mai mulți oameni ai legii s-au pensionat și astfel, au făcut loc celor care ar fi trebuit să susțină interviu, în urma căruia s-ar fi stabilit cine pleacă din sistem și cine rămâne. În aceste condiții, sunt mari șanse să rămână și posturi libere. Inspectorul șef al IPJ Vrancea, comisarul șef Ionel Popescu, ne-a precizat că situația va fi clară pe data de 3 octombrie. „La momentul acesta, nu mai este nicio situație în care să se impună susținerea interviului structurat pe subiecte profesionale. Au fost depuse mai multe cereri de pensionare decât preconizam și atunci, nu mai este nevoie de susținerea interviului. Pe data de 3 octombrie vom ști cu exactitate care este situația la nivelul întregului județ”, a spus comisarul șef Ionel Popescu.
Isteria disponibilizărilor a început din prima jumătate a acestui an. Luni de zile, polițiștii au stat cu frica în sân că vor rămâne fără niciun venit. Ar fi trebuit să fie radiate mai bine de 20 de funcții. Oamenii au fost puși la dispoziția unității, timp în care salariul li s-a diminuat cu câteva zeci de lei. Odată cu trecerea timpului, numărul viitorilor șomneri a scăzut, pentru ca în prezent să nu mai fie nevoie de disponibilizări, ba chiar să fie nevoie de oameni. Dacă vor rămâne funcții libere, acestea vor fi ocupate prin transferuri.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?