Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

4.800 de firme datorează statului 199 milioane lei


Peste 4.800 de firme vrâncene au datorii către stat de 199,38 milioane lei, din care aproape o treime o reprezintă dobânzi. Societățile ar putea benefia de Ordonanța 30 din 2011 referitor la anularea penalităților de întârziere dacă își vor plăti datoriile către bugetul general consolidat până la 31 decembrie 2011. O analiză a Direcției Generale a Finanțelor Publice Vrancea arată că, dacă acești agenți economici își vor plăti obligațiile fiscale restante, li se vor anula penalități de întârziere de 8,1 milioane lei. Valoarea totală a obligațiilor fiscale restante se ridică la 199,38 milioane lei, din care 70 milioane lei sunt dobânzi. Finanțiștii au precizat că se aplică o reducere cu 50% a penalităților de întârziere dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plata voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. „Măsurile se vor aplica în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obliga-țiilor fiscale stinse prin plată sau compensare”, au afirmat reprezentanții Fiscului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?