Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Deputaţii puterii prelungesc termenele de plată a sumelor datorate bugetarilor


Deputații din Comisia de buget-finanțe au adoptat, miercuri, un raport preliminar favorabil cu amendamente la proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, principalul amendament admis fiind cel referitor la prelungirea termenelor de plată până în 2016.
Deputații din Comisia de buget au preluat integral raportul prelimiar cu amendamente adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaților. Raportul a fost votat în unanimitate, în sală fiind prezenți doar deputații Puterii.
În cadrul aceleiași ședințe de-putații prezenți la vot au adoptat respingerea altor patru proiecte de lege privind aprobarea unor ordonanțe de urgență referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, inclusiv cea referitoare la personalul din sistemul justiției, acte normative adoptate de Guvern spre completarea OUG 71/2009: OUG nr.18/2010, OUG nr. 45/2010, OUG nr. 113/2010 și OUG 225/2008.
La momentul emiterii OUG nr.71/2009 Guvernul a reglementat modalitatea de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, titluri devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.

Astfel, conform art.1 alineatul (1) din OUG 71, Executivul a decis ca sumele datorate categoriilor de personal bugetar care și-au câștigat aceste drepturi în instanță să fie plătite în perioada 2010-2012 după un calendar care prevedea ca în 2010 să plătească 34% din valoarea titlului executoriu, iar în 2011 și 2012 câte 33% din valoarea titlului executoriu.
Principalul amendament admis în raportul Comisiei juridice și în cel adoptat de Comisia de buget-finanțe prevede ca alineatul 1 al articolului 1 din OUG 71/2009 să fie modificat și să aibă următorul cuprins: ‘Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plătește 25% din va-loarea titlului executoriu, în 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu’.
Astfel termenul de plată a fost prelungit până în 2016, iar cotele din titlurile executorii au fost modificate față de prevederile inițiale din OUG 71/2009.
La finalul ședinței, președintele Comisiei de buget-finanțe, Maria Barna, a explicat că raportul preli-minar adoptat miercuri va merge în plenul Camerei Deputaților ca raport comun alături de cel al Comisiei juridice. Camera Deputaților este Cameră decizională în cazul acestui proiect de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?