Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Afecţiunile dentare netratate, o problemă pentru sănătate


Afecțiunile orale repre-zintă o problemă majoră de sănătate publică. Neglijate și netratate la timp, ele pot fi punctul de plecare al unor grave probleme de sănătate a organismului. De luni și până pe 30 septembrie, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea va desfășura campania de informare a populației privind sănătatea orală, prilejuită de celebrarea Zilei Mondiale a Sănătății Orale, care are loc în fiecare an pe 12 septembrie. Mesajul campaniei din acest an este „Obiceiuri sănătoase pentru dinți sănătoși”. Prin implementarea acestei campanii, se dorește creșterea numărului de persoane din grupul țintă informate privind importanța sănătății orale și riscurile neglijării acesteia, creșterea numărului de persoane care adoptă comportamente sănătoase în vederea menținerii sănătății orale, dar și formarea unor deprinderi sănătoase și încurajarea tratamentului precoce al potențialelor probleme dentare, pentru a evita îngrijirile tardive, mai dificile și mai costisitoare.

Copiii vor fi învățați cum se face un periaj dentar corect

În județul nostru, medici din cadrul DSP se vor duce, în special în școlile și grădinițele din mediul urban, unde vor împărți pliante și broșuri informative. De asemenea, aceștia vor încerca să colaboreze și cu medicii stomatologi școlari, dar și cu cei gene-raliști, pentru a îi învăța pe micuți cum se face un pe-riaj dentar corect. „Periajul dentar corect este primul pas pentru sănătatea orală. Vom încerca să discutăm și cu părinții copiilor, pentru a-i convinge cât de importante sunt controalele stomatologice, chiar dacă nu au carii. Contează foarte mult ca micuții să se ducă la dentist cât mai devreme, pentru a scăpa de teama de dentist”, a declarat medicul Carmen Å¢urcanu.
Potrivit unui studiu rea-lizat de specialiștii din cadrul DSP, în anul școlar 2010-2011, în care au fost incluși 100 de copii cu vârste curpinse între 13 și 16 ani, aproximativ 40% dintre aceștia au probleme cu dinții. Caria dentară și afecțiunile orale pot fi în mare măsură prevenite prin măsuri simple și eficiente. Cu toate acestea, chiar și măsurile simple, cum ar fi igiena orală zilnică cu o pastă de dinți fluorurată, nu sunt o practică comună pentru toți oamenii. Din păcate, de multe ori, prima vizită la medicul dentist este corelată deja cu necesitatea unui tratament stomatologic, situație care are prejudicii grave pentru dantură și dezvoltarea maxilarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?