Începutul de an școlar este fără doar și poate unul dintre momentele pline de emoții ale fiecăruia dintre noi. Chiar dacă anii au trecut, amintirea primei zile de școală este încă vie în memoria tuturor. Foștii elevi, care îi învață carte pe copiii din zilele noastre și le sunt modele de viață, s-au format într-un sistem care oricât de mult ar fi de contestat, a dat și elite.
Povestea de succes a uneia dintre cele mai respectabile doamne ale învățământului vrâncean a început în Jariștea. Inspectorul școlar general adjunct Maria Lupu ar putea scrie o carte despre viața sa de elev. Chiar dacă s-au scurs mulți ani de la prima zi de școală, inspectorul trăiește încă emoțiile acelor vremuri dragi ei.
Nimic din ce era în urmă cu mai bine de patru decenii nu se compară cu zilele noastre. Acum, oamenii au pierdut noțiunea timpului și nu mai au timp să savureze clipele de bucurie. Pentru Maria Lupu, amintirile sunt mai vii ca niciodată. „Trecutul are întotdeauna o aură nostalgică. Uitate sunt necazurile, neîmplinirile… Rămân în amintire numai momentele plăcute și fericite. Åžcoala este pentru mine unul dintre aceste momente. Începutul anului școlar 2011-2012 îmi trezește, desigur, amintiri din tinerețea în care îmi căutam un sens prin învățătură. În prima zi de școală, rupeam flori de toamnă din grădina casei, de obicei crizanteme și trandafiri întârziați, și le ofeream învățătorului cu emoția începutului. Aveam în ghiozdan caiete – tip, penar de lemn în care puneam cu grijă toc, peniță, creioane, culori pentru desen și radieră. A! să nu uit, și călimara cu cerneală. Aceasta era averea mea în prima zi de școală. O păzeam bine, deoarece doi frați mai mari încercau, uneori, să-mi ia câte un obiect, pentru că ei îl pierduseră, își amintește Maria Lupu.
A fost dintotdeauna o fire ambițioasă, care nu se mulțumea cu puțin. Încă de mică și-a descoperit latura sensibilă, atunci când printre manualele de matematică sau biologie a descoperit lectura, cea care avea să fie marea sa pasiune. „De la școală, mă întorceam cu altă comoară, mai mare: cărțile. M-au fascinat mereu manualele colorate, cu ilustrații, pe care le găseam așezate cuminți pe băncile de lemn din clasă. Mi se părea că nu voi reuși niciodată să descifrez tainele ascunse în paginile lor. Prima zi de școală și-a construit în mintea și în inima mea imagini solidificate în spirala melcului – timp urcător pe pagina universului… Åži văd aievea o fetiță, rugându-se: „Dă, Doamne, să iau premiul I!” , își amintește Maria Lupu.
Prima dragoste, trăită pe băncile școlii
Pentru fostul director al Colegiului Economic Mihail Kogălniceanu, prima zi de școală la Åžcoala din Milcovul a fost umbrită de o dezamăgire. Profesorul Radu Åžtefan își amintește de pasiunea pentru învățătoarea sa. O fată tânără, frumoasă, de care s-a îndrăgostit nebunește și după care a suferit ca un copil. „Eram mic, în clasele I – IV, și duceam flori tovarășei învățătoare, cum era odată. Ne pupa, iar asta era bucuria noastră. Am avut parte de un episod foarte interesant, a doua mea învățătoare era domnișoară cînd a venit. Pur și simpu o iubeam, era o iubire fizică, trăiam niște sentimente foarte interesante și aveam o stare foarte plăcută. Era atît de mică, de frumoasă și tînără, am suferit foarte mult când am văzut-o că avea un prieten. Nu am uitat nici acum starea aceea. Lepădat Olguța, învățătoarea meaș trăiește și acum”, povestește Radu Åžtefan. Pe vremuri, la clasă se intona imnul ceaușist „Trei culori”, uniforma școlară era obligatorie, iar disciplina de fier. „Emoțiile din primii ani de școală erau foarte mari, la fel ca ale elevilor de acum, dar aveam o dorință deosebită să înceapă școala, era pentru noi ca o chestiune de mare senzație”, își amintește Radu Åžtefan.
O singură dată a ratat prima zi de școală
Povestea școlarului Cornel Noană este parcă desprinsă dintr-o carte. Nu pentru că a fost unul dintre elevii model ai generației sale. Părinții săi lucrau pe șantierele de exploatări geologice, așa că elevul Cornel Noană nu a avut parte de o viață foarte liniștită pe băncile școlii. Ba dimpotrivă, a fost mereu pe fugă, dintr-o școală în alta. „Trebuie spus de la început, că prima zi de școală pentru mine poate fi asimilată cu cea în care am făcut cunoș-tință cu alfabetul și cu cifrele. Asta s-a întâmplat mulțumită bunicului meu, înainte de a merge la școală. Așadar, nu am fost prea impresionat de prima zi de școală și am preluat chiar și o glumă «Ce-ai făcut azi la școală? Nimic, trebuie să merg și mâine!». Așteptam cu nerăbdare ziua echipării pentru școală și să încep ca-ietele noi și celelalte ustensile. De atunci, din anul 1965, am avut un singur an în care nu am fost în prima zi la școală, în anul 1977, când am terminat liceul și am făcut o pauză pentru armată”, a spus Cornel Noană, directorul Colegiului Național Unirea din Focșani. Mai emoționată de prima zi de școală este Alina Măiereanu, directorul Colegiului Național Al. I. Cuza din Focșani. Regretă că timpul a trecut prea repede. „În fiecare an școlar, prima zi era cea mai frumoasă și toți mergeam cu cea mai mare plăcere, bucuroși să ne revedem colegii, să povestim tot felul de întâmplări din vacanță, să ne încurajăm și să spunem că anul ce va urma va fi mai bun. Cât timp ești la școală, vrei sa fii mare și când ajungi să termini școala apoi facultatea, îți dai seama că anii petrecuți pe băncile școlii sunt cei mai frumoși ani”, a spus ea.
Rămâne să ascultăm și mărturiile copiilor care astăzi sau peste un an ori doi vor vorbi despre prima zi de școală… Dacă îi încearcă vreo emoție…
