Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Moroca face nazuri


Ion Moroca contestă convorbirile telefonice înregistrate de anchetatori și care constituie probe împotriva sa la dosar. Bărbatul continuă să recuze procurorul de ședință care în opțiunea sa nu trebuie să fie același cu cel care a instrumentat cazul. Instanța a rămas să se pronunțe cu privire la admiterea probei cu expertiza în cazul convorbirilor. Ieri s-a pus în discuție și menținerea stării de arest, iar inculpații au spus că vor să le fie înlocuit arestul preventiv cu interdicția de a părăsi localitatea.

Ion Moroca nu numai că recuză la fiecare termen procurorul dar la temenul de ieri a spus că vrea expertiză pe convorbirile telefonice înregistrate de anchetatori în cazul său și vrea transcrierea completă a acestora. Termenul de ieri a început prin soluționarea cererii de recuzare a procurorului, formulată de Ion Moroca. Judecătorul a decis că solicitarea are aceeași motivare ca și cererile anterioare care au fost respinse și a spus că nici acesta nu poate fi admisă. Au fost audiați mai mulți martori printre care un patron al unor magazine de bijuterii care ar fi cumpărat de la Moroca mai multe podoabe. „A venit la mine la magazin de două sau de trei ori. Avea numai chiciuri, mărgele și obiecte fără valoare. Le-am verificat și i le-am restituit. Am cumpărat de la Ion Moroca două sau trei obiecte dar nu mai știu ce erau”, a spus comerciantul de bijuterii. În privința lui Mirel Moroca, avocatul a adus un martor în circumstanțiere care a spus că a fost de mai multe ori la domiciliul acestuia și că nu deținea decât două butelii. Despre cuptorul cu microunde despre care se spune că a fost furat de la o societate comercială, omul a spus că știa că a fost cumpărat la mâna a două din târg, contra sumei de 130 de lei. „Îl cunosc de multă vreme pe Mirel, suntem colegi. Nu a creat vreodată probleme, e un om săritor. Mi-aș dori ca toată lumea să fie ca el”, a spus martorul. La sfârșitul ședinței de judecată Ion Moroca a spus că ar mai dori audierea unor martori chiar dacă la temenul în care s-au propus probele acesta nu a amintit nimic de aceste persoane. „Am vorbit cu acele persoane dar nu după numărul menționat în dosar. Acel număr de telefon l-am pierdut sau mi-a fost furat în 2010”, a spus Ion. Avocatul său a cerut expertiză în acest sens să se verifice dacă pe suport s-au făcut mixaje, adăugiri și alte voci. Mai mult decât atât, s-a solicitat și transcrierea completă a discuțiilor. Procurorul s-a opus acestei propuneri cu expertiza și a susținut că acestă probă nu e singura care duce la concluzia că inculpații s-ar face vinovați de comiterea faptelor, iar în privința transcrierilor a lămurit pe cei ce erau de față că nu au voie să transcrie restul convorbirii care nu are legătură cu cauza. Dacă instanța a respins proba cu martori propusă de Ion Moroca, în privința expertizei a rămas în pronunțare. În pronunțare a rămas instanța și pe măsura arestului preventiv, pe care avocații nu o mai văd necesară din moment ce probele au fost administrate și că foarte bine ar putea fi înlocuită cu interdicția de a părăsi localitatea. „Se vede clar că aveți ceva cu noi. Aveam un loc de muncă, nu era nevoie să mă duc să sparg case”, a spus în ultimul cuvânt, Denis Moroca.

***

Ion Moroca este considerat de anchetatori un maestru în arta spargerii de locuințe, dar nu de orice fel, ci numai ale oamenilor înstăriți, de la care avea ce fura. Lui i se impută un prejudiciu de 638.600 de lei, pe care l-ar fi creat prin spargerile date. Un medic, parte civilă în dosar, a spus la un termen anterior că inculpatul i-a sustras o statuetă care valorează 100 de mii de euro. Ruperea de butuc și efracția la geamuri erau modurile sale specifice de operare. Alături de Ion a ajuns în fața judecătorilor și fiul său, Denis, care este acuzat de un șir lung de fapte de furt de butelii, la care ar fi participat cu alți doi tineri, respectiv Paul Spălățelu și Dorinel Prisecaru, faptele fiind comise în perioada 2004-2009. Buteliile ar fi fost duse la Mirel Moroca, fratele lui Ion, care probabil că le comercializa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?