Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Sensei Dumitru Zisu s-a pregătit în Japonia cu Lotul Naţional de kata


În perioada 16 iulie-1 august s-au desfășurat la cea mai importantă academie de judo din lume cursurile de vară pentru sportivi și profesori, deținători de centuri negre. Academia se numește Kodokan și din partea clubului CSM 2007 din Focșani a participat profesorul Dumitru Zisu ca sportiv al clubului, alături de trei fete și doi băieți din Lotul Național al României. Din delegație a făcut parte și antrenorul Alexandru Chirilă. Sensei Zisu face parte din lotul național de kata, nu este la prima prezență la kodokan și este dublu campion național la Nage No Kata în 2009 și 2010. Kodokanul este un sanctuar de unde Jigoro Kano (1860-1938), întemeietorul judo-ului și al kodokanului, după ce a descoperit calea de a învinge pe cineva mult mai puternic, a început să o răspândească în lume, prin metodele sale. Cursurile au început prin vizitarea vechiului kodokan devenit templu, un loc sacru de mărimea sălii de judo din incinta Sălii Polivalente unde sensei Zisu desfășoară în prezent cursuri de judo. Actualul Kodokan se afla la 100 de metri de imensa cupolă Tokyo Dome, care are 55.000 locuri și este o clădire cu 8 etaje și 3 intrări din stradă. „Intrând în clădire pe accesul sportivilor, jos se află un restaurant și magazin, la etajul 3 este hotel, iar la etajul 4 este recepția sportivilor. Aici te descalți și te mai încalți când pleci afară. De aici mergi la vestiare pe un parchet impecabil unde sportivii se echipează și lasă hainele în seifuri unde încap hainele și gențile. La etajul 5 se află două dojo-sali de judo, iar etajele 6 și 7 sunt rezervate spațiilor de luptă și pentru examen, iar la etajul 8 se aflau tribune cu 500 de locuri.. Cursurile începeau la ora 9.30 și se desfășurau până la 12.30, apoi se lua pauză. Se reluau la 14.00 până la 16.00, iar de la 18.00 era programat antrenamentul copiilor. Kimonoul de judo nu a reușit să se usuce niciodată de la primul antrenament până când am venit acasă. Toți sportivii din lot au muncit pe rupte atât la kata cât și la tehnică și randori (luptă). Chiar dacă unii dintre noi erau epuizați fizic, era o plăcere și dăruire să lucrezi cu cei mai mari sensei din lume, care au 3 centuri roșii-10 Dan și nenumărate centuri alb cu roșu, de 7,8 și 9 Dani, oameni pe care doar pe youtube îi mai văzusem și nu mi-am imaginat vreodată că am să-i ating. Acum, dacă ar trebui, m-aș urca în avion și aș zbura 10.000km din nou pentru acele antrenamente. Nu pot trece cu vederea cele trei cutremure de 6,7 grade de care nici nu ne-a păsat. Eram în Japonia. Hotelul se legăna, scârțăia din toate încheieturile, totul a durat aproape două minute, dar noi ne simțeam în siguranță”, ne-a declarat Sensei Dumitru Zisu. Acesta a venit din Japonia cu multe lucruri noi pe care vrea să le împărtășească elevilor și celor care doresc să vadă ca mai sunt foarte multe lucruri de învățat. Sensei Zisu (telefon 0722-346543) îi așteaptă pe cei care vor să învețe judo la Sala Polivalentă din Focșani (intrarea sportivilor) sau la Policlinica II (etajul II, intrarea din spate).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?