Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Topul hipermarket-urilor cu cele mai multe reclamaţii de la consumatori


Hipermarketurile Carrefour, Kaufland, Real, Praktiker sunt în topul listei cu reclamațiile primite de la consumatori în legătură cu produsele cumpărate, a declarat, marți, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu.
Potrivit președintelui ANPC, în primul semestru al acestui an au fost înre-gistrate 1.033 de reclamații care vizează produsele achiziționate din supermarketuri și hipermarketuri. Cerbulescu a precizat că dintre acestea, 51 la sută au fost întemeiate, 34 la sută fiind soluționate amiabil.
Pe primul loc în topul acestor reclamații se află Carrefour, cu 151 de sesizări, urmat de Kaufland – cu 143, Real – cu 122, Praktiker – cu 63, Dedeman – 58, Auchan – 57 și Rewe – cu 53. Potri-vit lui Cerbulescu, Rewe a primit cele mai multe amenzi, în valoare de 690.000 de lei, urmat de Real, cu 182.000 de lei, Carrefour – 143.000 de lei, Artima – 117.100 de lei, Kaufland – 106.000 lei și Mega Image, cu 100.000 de lei.

Cerbulescu a precizat că în aceste magazine se comercializau produse la promoție, cum ar fi pachete de 8 bucăți plus două gratis, la care prețul produsului achiziționate separat, la bucată, era mai mic decât reieșea cel din promoție.

O altă neregulă pe care au sesizat-o reprezentanții ANPC se referă la prezentarea produselor sub o altă denumire decât cea dată de producător, inducând în eroare consumatorii asupra caracte-risticilor esențiale ale produselor.

Potrivit ANPC, în primul semestru al anului, în urma abaterilor constatate la comercializarea produselor în astfel de magazine au fost aplicate sancțiuni contravenționale în 641 de cazuri. Amenzile pentru abaterile constatate în perioada menționate au fost de 2,4 milioane de lei.
Abaterile au vizat siguranța consumatorului, cum ar fi, de exemplu, lipsa advertismentelor (electrocutare) pe undițe, comercializarea de preparate culinare nesi-gure, cu alte date de expirare decât cele reale, sub altă denumire decât cea reală sau informarea consumatorului, ca de exemplu lipsa traducerii în limba română a principalelor informații.

În urma controalelor, comisarii ANPC au depistat unele practici comerciale incorecte, printre care neîncadrarea în cantitatea netă declarată, dife-rențe de preț între cel afișat la raft și cel încasat la casa de marcat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?