Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei


Anul trecut, în Vrancea, au fost contabilizate șapte cazuri noi de hepatită B, 164 de îmbolnăviri de hepatita A și două cazuri de hepatită C, potrivit statisticilor  Direcției de Sănătate Publică (DSP). Potrivit reprezentanților acestei instituții, au mai fost descoperite și alte 10 cazuri de hepatită, dar nu s-a putut determina virusul care le-a provocat.
Pe 28 iulie va avea loc prima celebrare a Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei la nivel global, sub auspiciile Organizației Mondiale a Sănătății. Ieri, la sediul DSP Vrancea a avut loc o dezbatere cu privire la această boală. Tema din acest an a evenimentului a fost „Hepatita virală în 2011 – cunoașterea riscurilor, vaccinarea, prevenția, stil de viață perso-nală și colectivă”, sub egida sloganului „Hepatita: să o cunoaștem, să ne testăm, să ne protejăm, să o combatem împreună”. „Măsurile de protecție privesc igiena personală strictă, cum ar fi spălatul pe mâini după toaletă, înainte de mese, spălarea tacâmurilor, veselei și a paharelor nefolosite în prealabil. Igiena strictă în colectivități cum ar fi școli, grădinițe și cămine studențești, folosirea numai a seringilor și acelor de unică utilizare, sterilizarea corectă a instrumentarului medical și stomatologic, igienă și dezinfectare strictă în spitale, maternități, laboratoare, dar și o igienă se-xuală strictă, mai ales că hepatita B și C se transmite și prin contact sexual neprotejat”, a declarat medicul Carmen Å¢urcanu, din cadrul DSP Vrancea.
Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei din acest an va fi organizată cu scopul de a conștientiza în rândul populației măsurile de prevenție privind redu-cerea incidenței infectărilor cu viruși hepatici, având ca obiective următoarele aspecte: conștientizarea privind introducerea sau sporirea acoperirii vaccinale împotriva hepatitei A și B; întărirea măsurilor de igienă spitalicească și protecție sporită pentru grupurile cu risc înalt de infectare. De asemenea, alături de vaccinare, măsurile de protecție în viața personală și colectivă sunt indispensabile în prevenția și controlul hepatitelor virale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?