Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Tîmboieşti este „Casa Verde“


Investiția privind înlocuirea sistemului clasic de încălzire cu panouri solare, sistem cunoscut sub denumirea „Casa Verde”, a fost finalizată în comuna Tîmboiești. Potrivit datelor furnizate de Daniela Mihalcea, primarul localității Tîmboiești, proiectul „Casa Verde” a presupus montarea de panouri solare la cinci obiective, după cum urmează: Åžcolile Slimnic și Tîmboiești, Sala de Sport, Grădinița și sediul Primăriei.
Edilul localității Tîmboiești, Daniela Mihalcea, a precizat că prin această investiție, se va aduce un aport de căldură clădirilor amintite, iar apa caldă va fi  produsă cu ajutorul razelor solare. Finanțarea a fost asigurată prin fondul de mediu în proporție de 80%, iar 20% din fondurile administrației locale. „Este un proiect în ton cu cerințele Uniunii Europene, folosindu-se energia solară în producerea energiei termice și apei calde, protejând astfel mediul înconjurător. De facilitățile create vor beneficia un număr mare de elevi, cadre didactice, funcționari, dar și locuitorii din Tîmboiești. Un alt beneficiu este acela că se vor reduce cheltuielile privind încălzirea pe perioada iernii a spațiilor școlare. În ceea ce privește derularea proiectelor de investiții școlare de la nivelul comunei, mă declar mulțumită. Au fost finalizate reabilitările celor două școli generale și construirea sălii de sport, urmând ca în vară-toamnă să se construiască și o grădiniță la Slimnic”, a declarat Daniela Mihalcea, edilul comunei Tîmboiești. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?