Ridichea, plantă rădăcinoasă înrudită cu conopida, broccoli și varza de Brussel, a început să fie întâia oară cultivată pe teritoriul actual al Chinei. În urmă cu mii de ani tehnica culturii ajungea la egipteni și greci, făcându-se cunoscută mai apoi tuturor popoarelor europene. În 1548 aceasta ajunsese deja pe meleagurile Angliei iar în 1629 trecuse oceanul pe corăbiile coloniștilor în Lumea Nouă. La unele popoare antice aprecierea față de ridiche devenise atât de mare încât se realizau replici confecționate din aur. Care ar fi atuurile pentru care este apreciată în zilele noastre? În primul rând, ridichile nu pre-zintă cerințe speciale pentru a fi crescute și se găsesc pe tot parcursul anului în comerț. Desigur, ele există într-o gamă foarte variată din punct de vedere al mărimii, culorii și formei, însă în continuare ne vom referi numai la cele roșii comune la noi. Oriunde există soare, puțină umezeală și un sol fertil sunt șanse ca ridichilor să le meargă bine.Există ridichi de vară și ridichi de iarnă, și totuși atenția noastră se îndreaptă în această direcție cel mult o dată pe an, în pragul verii. Un avantaj poate fi considerat chiar gustul pe care îl dețin, unic în felul său, iar altul va-loarea nutritivă. Alimentul este sărac în grăsimi saturate și nu conține colesterol. De asemenea, este o sursă bună de riboflavină, vitamină B 6, vitamină C, calciu, magneziu, cupru, mangan, și nu în ulti-mul rând de fibre alimentare. Cel mai adesea ridichile sunt apreciate pentru rădăcini, însă frunzele lor verzi sunt de asemenea comestibile și hrănitoare putând intra în compoziția salatelor.
