Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Răzvan David, medaliat cu argint la „Naţionalele“ de karate WKC


Două medalii de argint, acesta este bilanțul clubului sportiv Unirea Focșani la finala Campionatului Național de karate WKC, întrecere care s-a desfășurat sâmbătă în Sala Antilopa din București și la care au luat parte peste 400 de sportivi de la cluburi din țară. Cel mai bun rezultat al delegației vrâncene a fost obținut de Răzvan David, karateka care a obținut două medalii de argint în probele de kata și kumite la categoria 12-13 ani. „Din păcate, și la această competiție ne-au fost furate medaliile de aur și titlurile de campioni națio-nali din cauza unei maniere de arbitraj tendențioase”, a spus, la final, antrenorul sensei Aurel Giurgea. La competiția din Capitală au mai participat trei sportivi de la CS Unirea, dar aceștia au ratat podiumul: Ionuț Mălinoiu – locul 4 la kata și 5 la kumite, Alexandra Rogojinaru și Cosmin Chiriță – locul 5 la kata și kumite. Pentru karateka de la CS Unirea Focșani urmează un stagiu de pregătire centralizată (programat în perioada 30 iulie – 5 august la Poiana Pinului), apoi Cupa României pentru seniori și tineret din luna septembrie, un ultim test în ve-derea selecționării pentru Campionatul Mondial din Germania (competiție programată în luna octombrie).

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?