Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

În vizită la Sinagogă


La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții gimnaziștilor de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu, însoțiți de profesoara de istorie, Luminița Iliescu, au vizitat Sinagoga Comunității Evreiești din Focșani. Ei s-au întâlnit cu președintele Comunității Evreilor din Vrancea, Mircea Rond care, pentru început, și-a invitat oaspeții în sala de rugăciuni, unde le-a arătat diferite obiecte specifice cultului mozaic și a evocat istoria evreilor din Vrancea, de la prima atestare documentară a prezenței lor pe aceste meleaguri, până în prezent. Cu aceeași ocazie, elevii au aflat că, în Vrancea, comunitatea evreiască mai numără 60 de membri, unul dintre aceștia trăind chiar la Panciu, oraș în care evreii încă mai dețin două cimitire, unul în apropiere de actualul Schit „Sf. Ion”, celălalt fiind amplasat în cartierul Dumbrava, aproape de linia fe-rată. Ulterior, Mircea Rond le-a vorbit păncenilor despre edificiul în care se aflau, arătând că are o vechime de peste 150 de ani și că, de-a lungul vremii, aici au fost adunate bunuri, în special piese de mobilier, de la peste 70 de sinagogi care, astăzi, nu mai există. Invitându-și vizitatorii la etaj, acolo unde, în trecut, era locul de rugăciune al femeilor, președintele Comunității Evreilor din Vrancea le-a arătat copiilor picturile realizate de elevi ai Colegiului Național „Unirea”, o vitrină cu exponate aparținând culturii mozaice, imagini cu obiective culturale și religioase din Å¢ara Sfântă, precum și tablouri înfățișând mai multe personalități ale statului Israel. La rândul lor, elevii au prezentat câteva referate despre istoria și civilizația Israelului. Înainte de a-și lua rămas bun de la ei, Mircea Rond le-a dăruit mai multe cărți, convins că gimnaziștii vor găsi în ele și alte informații interesante despre comunitatea evreiască.

„Interculturalitate româno-evreiască”

Vizitarea Sinagogii din Focșani a reprezentat ultima activitate a proiectului „Interculturalitate româno-evreiască”, derulat pe parcursul acestui an școlar de Liceul Tehnologic din Panciu, cu sprijinul Comunității Evreiești din Focșani,  Arhivele Naționale Vrancea, Åžcoala Bilingvă „Lauder Reut” București și Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea. În cadrul acestuia, elevii au mai efectuat, cu sprijinul deputatului PSD de Vrancea, Ciprian Nica, o vizită la Sinagoga Mare și la Muzeul Holocaustului, din București, unde s-au întâlnit cu Liviu Beriș, unul dintre supraviețuitorii atrocităților îndreptate împotriva evreilor, un schimb de experiență cu Åžcoala Bilingvă Multimedia „Lauder Reut” din Capitală, precum și o vizită la Palatul Parlamentului. Același proiect a mai prilejuit și participarea lui Mircea Rond la activitatea „Holocaustul, o pagină neagră a istoriei”, prin care Liceul Tehnologic a marcat Ziua Holocaustului în România, precum și participarea păncenilor la „Hanuka”, tradiționala sărbătoare a comunității evreiești, ocazie cu care i-au putut întâlni pe Prim Rabinul Shlomo Sorin Rosen, președintele Fede-rației Comunităților Evreiești din România,  Aurel Vainer, și pe Dan Ben Eliezer, ambasadorul Israelului în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?