Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Kiwi, fructul cu cea mai mare concentraţie de antioxidanţi


Kiwi este fructul cu cea mai mare concentrație de antioxidanți, această calitate plasându-l în fruntea listei acelor alimente capabile să îi ajute pe oameni în încercarea lor de a preveni și a combate anumite maladii.
Potrivit unui studiu recent, fructul de kiwi conține o concentrație mai mare de antioxidanți denumiți polifenoli, în comparație cu portocalele, grepfruturile, mandarinele și merele, informează dailymail.co.uk.
Cea mai mare concentrație de antioxidanți este conținută de soiurile de kiwi galben , urmate de soiurile de kiwi verde, potrivit unui studiu rea-lizat de cercetătorii de la Universitatea Teikyo din Tokyo (Japonia). În cadrul testelor întreprinse de cercetători, voluntarii au mâncat trei fructe de kiwi în fiecare zi, iar urina lor a fost testată pentru a afla concentrația de antioxidanți. „Fructul de kiwi poate să prevină apariția unor boli cauzate de stresul oxidativ”, au declarat cercetătorii niponi, al căror studiu a fost publicat în Biological And Pharmaceutical Bulletin. Stresul oxidativ este un termen medical folosit pentru a desemna afecțiunile cauzate de moleculele libere de oxigen, denumite radicali liberi, produse pe cale naturală de către organism.
Stresul oxidativ este asociat cu o serie de maladii grave, precum ateroscleroza, insuficiența cardiacă, maladia Alzheimer, cancer și maladia Parkinson.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?