Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Volvo Concept Universe, preview pentru viitorul S80


Noul proprietar al lui Volvo, compania chineză Geely, are planuri mari cu marca suedeză. Aceea de a o transforma, astfel încât fosta divizie Ford să ajungă o marcă premium adevărată, capabilă să concureze de la egal la egal cu Mercedes-Benz, Audi și BMW. Un vis pe care Volvo îl are de câteva decenii deja și care a rămas, până acum, doar atât: un vis…
Să treci din liga inferioară în grupa celor mari este foarte ușor de zis și extrem de greu de făcut. Acura este un exemplu în ceea ce privește nereușitele, propunându-și în conti-nuu, să ajungă premium și, tot în continuu, să eșueze lamentabil. Trebuie spus că ambițiile lui Volvo nu sunt chiar atât de clare, oficialii suedezi ba confirmând, ba infirmând țelul de a transforma marca într-una premium. Recent însă, în cadrul salonului de la Shanghai, Volvo a făcut primul pas clar în această direcție, prin dezvăluirea lui Concept Universe, un studiu de design prezentat de oficialii companiei drept un preview pentru un viitor sedan din clasa de lux. „Vom asculta și evalua cu mare atenție ce vor avea clienții de pe piața chineză despre concept. După aceea, vom prezenta Concept Universe și la alte evenimente și vom repeta procesul de evaluare. Acest lucru îl aduce în contextul global pe care îl țintim cu toate modelele produse de noi”, a spus boss-ul Volvo, Stefan Jacoby. Jacoby a declarat de asemenea că producătorul suedez dezvoltă în prezent o nouă platformă de construcție, denumită Scalable Platform Architecture (SPA) și că noul sedan, ce va fi lansat în anii următori, va utiliza această platformă.
SPA se va extinde după aceea la toate modelele Volvo din clasa medie și clasa mare, ceea ce înseamnă că putem paria că noul sedan de lux despre care vorbește Jacoby este viitoarea generație S80 (actualul model este vechi de când lumea și a primit recent un facelift pentru a mai învigora puțin vânzările).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?