Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Febra- remedii şi sfaturi


Copiii mici spre deosebire de adulți fac febră aproape de fiecare dată când au o infecție în corp. De aceea, în situațiile destul de rare în care facem noi febră, ne gândim automat la pericol, iar primul gând este să căutăm un mijloc prin care să o scădem cel puțin până la valorile normale. Din punctul de vedere al experților nu trebuie să intrăm în panică. În cele ce urmează vom cla-rifica câteva nelămuriri cu privire la acest lucru.
 
Când putem vorbi despre febră?
Temperatura normală a corpului ar trebui să se încadreze între 36 grade C și 37 C. Experții vorbesc de o febră ușoară, o stare febrilă când aceste valori urcă până la 38 grade C. Începând de la 39 grade C putem vorbi despre o temperatură ridicată a corpului, iar dacă această atinge sau crește peste 41 grade C putem vorbi într-adevăr despre un adevărat pericol, care poate avea urmări grave asupra vieții noastre.
 
Trebuie să facem tot posibilul ca febra să scadă numaidecât?
 Nu. Acest răspuns este unul neașteptat pentru mulți dintre noi, însă îl putem înțelege dacă ne explicăm înainte la ce „servește” febra în organism. Aceasta omoară virușii răcelii de cele mai multe ori chiar și la 37 grade C. Astfel, o temperatură mai mare decât această valoare împiedică înmulțirea germenilor. Dacă reducem febra foarte repede, acest efect benefic se pierde. Conform studiilor, perioada bolii nu se va scurta, chiar dacă tempe-ratura corpului nu va mai fi peste limita normală. Cu toate acestea, cu cât crește mai mult febra, încetinește ritmul normal de funcționare a organismului. Astfel, adulții trebuie să ia măsuri dacă aceasta se apropie de 39 grade C, iar în cazul copiilor să nu treacă peste 38 grade C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?