Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Diete cu fructe, legume şi peşte


Orice dietă sănătoasă conține multe fructe, legume și pește. Dacă în privința fructelor și legumelor informațiile sunt în general bogate, ce ar trebui să știm legat de consumul de pește. Este mai indicat să consumăm pește marin, pește de apă dulce sau de crescătorie ? În crescătoriile de pește ne-am putea gândi că elementele chimice nocive nu ajung.
Consumul de pește este unul dintre cele mai importante lucruri de îndeplinit pentru cine caută să pătrundă tainele alimentației sănătoase și longevității, mărturisesc la unison specialiștii nutriționiști. Peștele este o inegalată sursă de proteine și grăsimi sănătoase, fiind capabil să reducă colesterolul și să ajute la păstrarea sănătății inimii. Oricât de simplu ar părea însă, atunci când suntem puși în situația de a face cea mai bună alegere ne confruntăm cu o serie de întrebări: „Care este cea mai sănătoasă specie?”,  „Cât de hrănitor este peștele congelat?”, „Ce specii sunt mai puțin probabil contaminate cu mercur?” etc. Pentru cei dintre noi care locuim departe de habitatele naturale ale peștilor, în sate sau orașe neînsemnate, este o adevărată provocare să cumpărăm produse proaspete. Uneori peștii scoși la vânzare drept proaspeți pot fi pescuiți cu o săptămână în urmă, nu cu o zi așa cum ne-am aștepta.  În cazul peștelui congelat  perioada de conservare poate fi de asemenea destul de îndelungată. Aproape toți peștii și scoicile conțin urme de mercur, însă unele tipuri au un conținut mai ridicat decât altele.  Amintim în continuare câteva dintre speciile care au un conținut scăzut de mercur și care pot fi servite fără pro-bleme de persoanele sensibile de 2-3 ori pe săptămână: somonul, somnul, heringul, macroul și hamsiile. Un conținut moderat de mercur au: codul, bibanul și tonul, aceștia fiind recomandați la aproximativ 6 mese pe lună. Pe de altă parte trebuie să știți că peștii de mari dimensiuni au de regulă mai mult mercur, pentru că având în general o durată de viață lungă au mai mult timp la dispoziție să asimileze elementul chimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?