Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Meniu special de Paşte pentru bolnavii din spital


Pacienții internați în Spitalul Municipal Adjud, care nu își vor putea petrece Paștele alături de familie, vor avea parte, în unitatea spitalicească, de un meniu mai special în comparație cu zilele obișnuite. Ouă roșii, ciorbă cu carne, friptură de porc sau pui și cozonac. Acestea sunt doar câteva dintre preparatele pe care conducerea Spitalului adjudean le va pregăti pentru pacienți. Bolnavii care suferă de diferite afecțiuni și care necesită un regim alimentar mai strict vor avea parte de un meniu aparte. „Ca în fiecare an, unitatea medicală din Adjud se gândește la pacienții care sunt nevoiți să petreacă Sărbătorile Pascale într-un pat de spital. În acest sens am hotărât să pregătim un meniu special, cu preparate tradiționale de Paște”, a precizat managerul Spitalului Adjud, Gheorghe Bercea. Pentru meniul comun spitalul are alocată pe zi suma de 6-7 lei de persoană iar pentru diabetici în jur de 12 lei, la care se adaugă și câteva fructe. Pacienții vor putea asista și la slujba de Înviere, care se va oficia la biserica de lângă spital, de unde vor putea lua și lumina sfântă.
Pe lângă pregătirea meniului tradițional de Paște, personalul Spitalului Adjud s-a ocupat și de asigurarea curățeniei de sărbători. Chiar dacă în unitatea medicală adjudeană pacienții au parte de curățenie, după cum spune managerul, acum, în preajma sărbătorilor s-a făcut simțită nevoia împrospătării unității. Activitățile de curățenie au constat în văruire, vopsire, spălare și dezinfectare holuri, saloane și grupuri sanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?