Toate localitățile din Vrancea s-au implicat în acțiunea de ecologizare ce are loc în cadrul proiectului „Săptămâna curățeniei”, derulat de Consiliul Județean Vrancea. Acțiunea a constat în adunarea gunoaielor și depozitarea acestora în locuri special amenajate. Elevi, tineri, salariații primăriei și chiar pensionari au participat la acțiunile de ecologizare a județului. Deși vremea a fost destul de urâtă, au fost organizate acțiuni de colectare a gunoaielor în localitățile Tulnici, Păulești, Spulber, Paltin, Străoane, Boghești, Jariștea, Gura Caliței, Obrejița, Vulturu, Ciorăști.
Vă reamintim că în perioada 11-16 aprilie, Consiliul Județean Vrancea derulează cea de-a III-a ediție a „Săptămânii curățeniei”. Scopul acțiunii, care a devenit una de tradiție, este acela de a primeni fiecare localitate din județul Vrancea, înaintea Sfintelor Sărbători Pascale. Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean a declarat că această campanie se adresează tuturor cetățenilor județului Vrancea, deoarece „toți trebuie să conștientizăm importanța colectării deșeurilor ca și componentă importantă a protecției solului și apei”. „În timpul „Săptămânii curățeniei” fiecare localitate organizează evenimente de igienizare. Nu ne vom opri aici. Vom organiza acțiuni privind igienizarea pădurilor din apropierea localităților, dar vom organiza și alte acțiuni menite să educe și să conștientizeze populația”, a precizat Oprișan.