Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Consiliul Concurenţei va finaliza investigaţia pe piaţa carburanţilor până la jumătatea anului


Consiliul Concurenței va finaliza investigația pe piața carburanților până la jumătatea anului, după ce rezultatele raportului vor fi trimise la Comisia Europeană, iar companiile implicate își vor spune părerea în acest caz, a declarat marți Bogdan Chirițoiu, președintele instituției.
„Ne așteptăm ca investigația să fie finalizată până la jumătatea anului, după ce va trece și pe la Comisia Europeană, vom avea reacția lor și apoi vom asculta și părțile implicate. După aceea vom lua o decizie”, a spus Chirițoiu, într-o conferință în care a fost prezentat raportul de activitate al instituției.
Consiliul Concurenței a anunțat la începutul anului că va finaliza investigația în primul trimestru. Investigația pe piața comercializării carburanților a început în 2005, dar a fost reluată în 2009, când a fost schimbată echipa care lucra la acest caz.
Consiliul Concurenței a anunțat la începutul anului că va finaliza investigația în primul trimestru. „Dacă nu existau indicii că este încălcată legislația în domeniul concurenței care să ne facă să începem investigația, nu începeam o astfel de acțiune. Dar am avut indicii în acest sens”, a adăugat Chi-rițoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?