Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Centre de permanenţă la Mărăşeşti şi Odobeşti


Săptămâna viitoare, la inițiativa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea va avea loc o întrunire cu reprezentanți ai Sănătății vrâncene ce vor dezbate problema populației orașelor Odobești și Mărășești, care a rămas fără asistență medicală, prin desființarea celor două spitale. „La întrunire vor participa reprezentanți ai DSP, ai Spitalului Județean, Colegiului Medicilor, Patronatului și Asociației Medicilor de Familie și ai Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea pentru a discuta problema populației de la Odobești și Mărășești care nu mai beneficiază de asistență medicală. Cel mai probabil, acolo vor fi înființate niște centre de permanență, pentru a putea fi asigurată asistența medicală,  și, din acest motiv, ne întâlnim și cu reprezentanți ai medicilor pentru că avem spațiile, dar nu avem cadre medicale”, a declarat Cătălin Graur, director al DSP Vrancea.
Potrivit DSP Vrancea, centrele de permanență vor fi înființate în clădirile fostelor spitale din cele două localități.
Vă reamintim că, printr-o decizie aberantă a Guvernului Boc, spitalele din Mărășești și Odobești au fost închise, 50.000 de vrânceni rămânând fără asistență medicală. Printr-o hotărâre de Consiliu Local, autoritățile locale din Mărășești au decis ca spitalul să se transforme în cămin pentru persoane vârstnice, urmând ca luna aceasta să se acceseze programul Ministerului Muncii. În cazul spitalului din Odobești, autoritățile locale nu au vrut ca acesta să se transforme în cămin pentru persoane vârstnice, astfel a intrat în conservare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?