Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

Plantare de arbori la Tâmboieşti


Elevii și profesorii de la Åžcoala Tâmboiești au ieșit la plantat de arbori. Acțiunea este cuprinsă în calendarul 15 martie – 15 aprilie, fiind declarată la nivel internațional „Luna pădurii”, sau „Luna plantării arborilor”. Astfel, atât la Åžcoala Tâmboiești cât și la Åžcoala Slimnic se derulează un parteneriat educațional pe teme ecologice în colaborare cu Ocolul Silvic Dumitrești și Primăria Tâmboiești. „O primă acțiune a cuprins o prezentare a unui material pe teme de ecologizare și o expoziție cu lucrările realizate de elevii școlii noastre. Am încheiat cu o acțiune de plantare de puieți puși la dispoziție de Ocolul Silvic Dumitrești reprezentat de domnul Ma-rian Pleșea. Este o modalitate de sensibilizare a elevilor școlii noastre cu privire la importanța plantării de arbuști și care este rolul lor esențial în menținerea echilibrului ecologic dar și de a trage un semnal de alarmă cu privire la defrișările masive ce au loc în țara noastră”, a declarat Mihaela Simion, directorul Åžcolii din Tâmboiești. La rândul său profesorul care a inițiat parteneriatul a spus că elevii trebuie să acorde o atenție mult mai mare mediului înconjurător, iar responsabilitatea trebuie să fie sporită. „Ca inițiator al acestui parteneriat educațional am urmărit formarea de atitudini și comportamente civice responsabile față de natură vizând păstrarea unui mediu natural echilibrat, propice vieții. În ultima perioadă acțiunile distructive ale omului asupra mediului natural sunt mult mai intense de aceea este necesar ca elevii împreună cu profesorii să fie un exemplu pentru comunitate în îngrijirea spațiilor verzi de pe raza localității”, a spus profesorul Marcel Boboc. Åžcolarii din clasele mai mari au răspuns prompt acțiunii de plantare de copaci și au adus de acasă ustensilele necesare plantării. „Împreună cu domnii profesori am învățat că este necesar să protejăm natura deoarece ne asigură o viață mai sănătoasă prin oxigenul pe care îl oferă. Plantând un copac ne bucurăm atât de frumusețea lui cât și de beneficiile pe care le oferă. Recomand ca toți elevii să planteze cel puțin un copac pentru a avea o planetă mult mai sigură și curată”, a spus George Moldoveanu, elev în clasa a VIII-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?