Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Halatele albe sărbătoresc Ziua Mondială a Sănătăţii


Astăzi, sistemul medical sărbătorește „Ziua Mondială a Sănătății” prin zi liberă. Astfel, personalul medico-sanitar din Policlinică nu va lucra, iar cel din cadrul Spitalului Județean de Urgență”Sfântul Pantelimon” din Focșani va lucra în regim de urgență, ca în zilele de sărbătoare. Cadrele medicale, conform contractului colectiv de muncă negociat de liderii Sanitas au zi liberă. „Personalul din policlinică nu va munci, iar cei din spital și UPU vor lucra în regim de urgență, ca în zilele de sărbătoare. Conform contractului colectiv de muncă nu lucrează cei din sistemul public”, a declarat Claudiu Grosu, lider de sindicat al Sanitas. Cei care au nevoie de asistență medicală se pot adresa camerelor de gardă și unităților de primire a urgențelor din spitale. Pentru prima dată în 1948, Organizația Mondială a Sănătății a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătății, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a fiecărui an, a Zilei Mondiale a Sănătății, zi care s-a aniversat începând din 1950. Această dată marchează începutul activității Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). OMS este o instituție specializată a Națiunilor Unite, fiind creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva. În prezent are 192 de membri printre care și România. Scopul organizației este sprijinirea acțiunilor privind îmbunătățirea stării de sănătate a populației, prin schimburi de informații, acordarea de sprijin tehnic, campanii la scară mondială pentru combaterea anumitor boli, cum ar fi: malaria, tuberculoza, lepra, bolile tropicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?