Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Will Smith va juca alături de fiul său într-un thriller SF


Actorul american Will Smith și fiul său Jaden, în vârstă de 12 ani, vor juca împreună într-un thriller SF, acesta fiind primul lor proiect comun după drama din 2006 „În căutarea fericirii/ The Pursuit of Happyness”.
Noul proiect cinematografic, al cărui titlu nu a fost deocamdată ales, va beneficia de aportul cineastului M. Night Shyamalan, în calitate de regizor și scenarist, informează bbc.co.uk. Filmul prezintă povestea unui băiat care va încerca să își salveze viața, dar și pe cea a tatălui său de care nu mai era apropiat, după ce nava lor spațială se prăbușește pe Terra, o planetă care în ultimii 1.000 de ani a fost treptat abandonată. M. Night Shyamalan, regizorul filmului „Al șaselea simț”, a declarat că dorește să regizeze „un film science-fiction înfricoșător”, iar cei doi actori reprezintă „echipa de vis” cu care și-a dorit dintotdeauna să lucreze. Will Smith și soția sa, actrița Jada Pinkett Smith, vor fi coproducătorii filmului, la fel cum au procedat și pentru remake-ul de anul trecut al filmului „Karate Kid” în care a jucat fiul lor Jaden Smith. Drama „În căutarea fericirii”, realizată pe baza unui volum de memorii scris de un fost agent de bursă, Chris Gardner, prezintă drama unui bărbat sărac părăsit de soție și obligat să-și crească singur fiul. Will Smith interpretează în acest film rolul unui agent de vânzări care încearcă să reușească în San Francisco-ul anilor 1980. Pentru acest rol, Will Smith a fost nominalizat la Oscar, în 2007. Jaden, care a interpretat rolul fiului personajului principal din acest film, a jucat în 2008 într-un alt thriller SF, intitulat „Ziua în care Pământul se opri/ The Day The Earth Stood Still”.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?