Miezul zilei. Pe ulițele comunei Slobozia Bradului, puzderie de copii. Unii vin, alții pleacă. De la școală, de la grădiniță, de la bătut țurca… Cei care pleacă, zburătăcesc zgomotos spre case. Foamea le dă ghes. Cei mai mulți nu se așteaptă să primească la prânz mai mult de o fiertură de urzici și vreo coajă pe pâine. Alții, ca și puștimea lui Mugurel Călin, de 43 de ani, simt de departe mirosul cunoscut al mămăligii fierbinți, răsturnate pe mijlocul mesei. În fiecare zi, într-o cameră neterminată a căsuței lor sărăcăcioase, cei 13 copii ai omului dau năvală și rup, la-comi, direct cu degetele, din mămăliga răsărită ca un soare pe măsuța lor… Sunt veseli. Sunt frumoși. Åži, spun părinții lor, sunt cea mai prețioasă dintre toate averile lumii.
Dacă și măsuța pe care tronau, alaltăieri, mămăliga și brânza – prânzul familiei Călin – ar fi fost cu trei picioare, am fi zis că din mile-niul trei am aterizat direct în vremurile lui Creangă! Așa o aromă se ridica din „luna” aurie și pufoasă și cu atâta poftă era ruptă și tăvălită prin brânza fărâmițată de 26 de mânuțe mai mici sau mai mari, încât pur și simplu ne lăsa gura apă! Nici urmă de farfurii în care fiecare să-și primească porția! Nici vorbă de tacâmuri care să se ceară mânuite cu îndemânare! Nici vorbă de scaune pe care să stea așezați! Nuuuu… La masa familiei Călin se mânca din picioare, direct cu degetele! Cu ochii! Cu întreaga ființă! Atât de preocupați erau piticii să-și potolească foamea încât aproape n-a contat că musafiri nepoftiți le-au călcat pra-gul. Mutrișoare mucoase, cu ochi veseli și gurițe ce mestecau, pofticioase, încă și încă o îmbucătură s-au întors, o clipă, spre noi. S-au oprit un moment din ocupația lor savuroasă pentru ca în clipa doi să ne ignore total și să continue, tenaci, la sfânta înfăptuire a procesului de dispariție a mămăligii cu brînză, în gurițe pofticioase. Åži în clipa aceea, i-am invi-diat! I-am admirat! I-am îndrăgit! Iar „a mânca” a căpătat, pentru mine, și alte valențe! Căci dincolo de toate grijile, nevoile, sărăcia și neajunsurile, ce poate fi mai minunat decât să-ți vezi copiii – și atât de mulți, 13! – toți sănătoși, adunați laolaltă, cu căpșoarele aplecate și mâinile înfipte în orice ai fi avut în acea zi să le pui pe masă! În acel moment, în casa familiei Călin, în cămăruța lor neterminată în care taie un curent năprasnic prin acoperișul improvizat, unde nu sunt scaune, nu sunt covoare, nici dulapuri sau cine știe ce alte acareturi, în tăcerea aceea ivită din preocuparea cu îndestularea burticilor, am simțit acea pace deplină pe care numai copiii fericiți ți-o pot da. Adunați laolaltă în jurul mesei, 13 copii și doi adulți păreau să strălucească de-a dreptul în jurul neaoșei mămăligi, hrana lor de toate zilele… Dincolo de asta însă…
„Avem datorii și de 2000 de lei la magazin”…
… ne spune Dorina, mama eroină a celor 13 copii. În pântecul său se mai plămădește unul dar, zice ea, „așa e la noi. Suntem penticostali”. Figura sa nu inspira nicio suferință. Participa, pur și simplu, la ritualul magic al mesei de prânz ținându-și în brațe mezina, pe Thabita, de doar opt luni. Pînă să vină următorul suflețel, fetița are privilegiul de a fi strânsă la sînul mamei. Apoi, ca și ceilalți, va trece în grija surorilor mai mari. „Primul copil l-am făcut la 17 ani. Åži așa au venit pe lume Lidia, de 20 de ani, Ana, de 18 ani, Samuel de 16 ani, Emanuel, de 14 ani, David, de 12 ani, Ionatan, de 11 ani, Estera, de 9 ani, Maria, de 8 ani, Sefora, de 6 ani, Andrei, de 5 ani, Rahela, de 4 ani, Rebeca de 2 ani și asta mică, Thabita, de 8 luni. Ei sunt cea mai mare avere a noastră”, spune Dorina. Femeia are doar 38 de ani și zice că va face în conti-nuare atâția copii câți îi va da… Dumnezeu. Iar soțul său, Mugurel, nu o contrazice.
E greu, dar… așa e la ei. E greu să-și îmbrace cei 13 urmași, să le vadă în fiecare seară cele 13 perechi de încălțări sărăcăcioase aliniate în fața ușii și să nu-și permită să le cumpere altele, noi. Åži e și mai greu să îi îndestuleze. Dar… „avem niște oameni la care muncim cu ziua. Åži eu și soția. Dar nu tot timpul, doar la muncile sezoniere. Luăm 40-50 de lei la zi. Mai vine și alocația”, explică Mugurel iar Dorina, încălzindu-i mezinei piciorușele goale în căușul palmelor, îl completează, cu o umbră de îngrijorare: „Ne mai dă alimente pe datorie de la magazin. Ne scrie pe caiet. Avem datorii și de câte 20 de milioane (lei vechi – n.r.) dar știe că suntem serioși și achităm așa, când avem…”.
Casa și-au ridicat-o cu mari eforturi și nici acum nu e terminată. Bărbatul spune că fără sprijinul fraților de credință n-ar fi reușit nici atât. Vântul bate printre bolțarii netencuiți și ploaia se prelinge prin acoperișul improvizat din cartoane. Are însă încredere că va veni și vremea când va izbuti să-și înmulțească odăile de locuit.
E mare nevoie pentru că „acum, dormim toți în numai două camere”. Două camere împărțite la 15 suflete…
Cinci copii la școală, unul la „A doua șansă”
Cinci dintre prichindeii familiei Călin merg la școală. Nu au alte rechizite decât cele primite prin programul de ajutorare a școlarilor nevoiași dar sunt bune și alea. Alți trei ar trebui să meargă la grădiniță dar în comună, prin „grija” Guvernului, nu sunt locuri pentru toți co-piii. Iar pe Samuel, băiatul de 16 ani , spun că acum doi ani au fost nevoiți să-l retragă de la școală. „Nu am avut încotro, eram numai eu și cu nevastă-mea care mergeam la muncă și nu făceam față cu banii la câți eram. Din cauza asta nu mai primim ajutorul ăla suplimentar pentru familiile cu mulți copii. Cică așa e legea asta nouă care a apărut acuma. Dar acum l-am înscris pe Samuel la programul ăla, «A doua șansă» și poate ne face iar dosar”, explică Mugurel.
***
Cu cele două fete de 18 și 20 de ani, povestea e alta… Dacă ar fi să ne luăm după tipicul locului, normalul ar fi însemnat să fie măritate demult, ba chiar și cu vreo doi, trei plozi agățați de fuste. Părinții lor spun, însă, că au reușit de le-au ferit de năpastă. Pentru că „așa e la noi” și fiindcă asta s-au gândit că ar fi cea mai bună soluție. „Când s-au făcut mai mari nu le-am mai lăsat la școală ca să nu le fure băieții. Că aici așa se face, băieții fură fetele de la școală. Le duc undeva și le ascund și după aia încep negocie-rile cu părinții lor, și le iau de neveste. La noi, la penticostali, nu este așa și n-am vrut să ni se întâmple necazul. Au ele vreme să se mărite. Toate la timpul lor”, spune, înțelept, Mugurel. Drept urmare, cele două fete, Lidia și Ana, au rămas pe lângă casă, să-și ajute mama la gospodărie. Că la 15 suflete nu e deloc ușor. Mama e nevoită să facă mâncare în fiecare zi, în oale de câte 15 litri. Åži de-ar fi doar atât! „Fetele văd de ăștia mici. Åži spală rufele, mereu spală că nu e frumos să umbli murdar. Chiar dacă ești mai sărac, nu trebuie să fii și murdar. Åži e păcat de haine, că le pri-mim de la oameni și le prețuim. Nu avem cum să cumpărăm haine noi pentru fiecare așa că le îngrijim pe astea pe care le avem”, spune Do-rina.
Dacă poți, ajută, dacă nu, măcar nu judeca
Dincolo de pacea întipărită pe chipurile copiilor și mai ales, a părinților lor, se poate citi, însă, îngrijorarea. Îngrijorarea pentru ziua de mâine sau pentru acea zi în care muncile sezoniere se vor sfârși. Ba mai mult, când puținul lor câștig ca zilieri va fi impozitat. „Dacă aș avea un serviciu în fiecare zi aș plăti și impozit, așa cum vor ăștia cu legea lor. Dar dacă eu muncesc o zi la unu’, două la altu’ și de abia-mi ajunge să mănânc azi, mâine ce impozit să mai plătesc?! Åži cine mă mai ia la muncă?”, se întreabă Mugurel. Chiar cu 13 copii în grijă, cei ce-l cunosc spun că acest bărbat nu s-a plâns niciodată. Chiar dacă mulți l-au judecat că și-a asigurat atâția urmași și chiar dacă soției sale i s-a vorbit despre metodele de contracepție, și-au văzut de viață înainte, cu demnitate și fără să ceară cuiva ceva. Totuși, Dorina, la despărțire, fără să vrea oftează din adâncul sufletului … „Avem nevoie, cum să nu avem… de rechizite, de haine… de încălțări”. Iar copiilor lor, sătui acum și cățărați în vîrful patului, le sclipesc ochișorii la gândul unor jucării primite… Puteți dumneavoastră, cititorii noștri, să ajutați ca în sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, Iepurașul să le aducă și lor ceva…?
