Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Bulevardul Unirii, aproape închis


Între Primăria Focșani și reprezentanții societăților care lucrează la amenajarea Pieței Unirii se poartă discuții privind blocarea integrală sau doar parțială a Bulevardului Unirii, de la BIG până la Central. O astfel de măsură s-ar impune, consideră primarul Decebal Bacinschi, pentru ca lucrările de montare a bordurilor să se desfășoare cu rapiditate și în condiții de siguranță rutieră. Ieri, edilul a discutat cu antreprenorul general Unicom, iar astăzi va discuta cu cei de la Vega 93, constructorul care a câștigat licitația pentru reabilitarea străzilor Simion Bărnuțiu, Dimitrie Cantemir și Mihail Kogălniceanu. Dacă Bulevardul va fi închis, iar lucrările de reabilitare a celor trei străzi vor fi demarate, Focșaniul ar putea fi blocat din punct de vedere rutier. Pentru a evita un astfel de blocaj, Bacinschi poate închide circulației doar un sens din Bulevardul Unirii, urmând ca traficul rutier, în ambele direcții, să se desfășoare pe celelalte două benzi, de pe sensul opus. „Vom lua o decizie și o vom comunica în această săptămână. În acest moment, nu pot spune exact ce se va întâmpla cu bulevardul”, a declarat primarul.
În prezent, la obiectivul Piața Unirii mai sunt de finalizat zona vechiului hotar dintre Muntenia și Moldova, zona arheologică. De asemenea, trebuie construit Centrul Meșteșugăresc, trebuie terminată reabilitarea la fostul Cinematograf Balada și reamenajată Grădina Publică, unde va apărea și un lac.
Din tot proiectul, care are o valoare de câteva milioane de euro, s-a reușit doar finalizarea parcării din fața Casei de Cultură a Sindicatelor și a clădirii Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”. Cele două obiective finalizate vor fi recepționate de Primăria Focșani în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?