Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Ucigaşa în serie a murit în închisoare


Dorothea Puente, celebra ucigașă în serie ame-ricană care îi escroca pe clienții pensiunii sale înainte de a-i omorî și a-i îngropa în grădină, a murit duminică într-o închisoare californiană, la vârsta de 82 de ani, a anunțat Departamentul închisorilor de stat, citat de AFP. Ea a murit de ‘moarte naturală’ în penitenciarul unde-și ispășea pedeapsa de închisoare pe viață din 1993, pentru trei omoruri, fără posibilitatea de a fi pusă anticipat în libertate, a precizat departamentul menționat într-un comunicat. Dorothea Puente a mai fost acuzată de alte șase crime, asupra cărora juriul n-a putut da un verdict. Sub aspectul de bunicuță amabilă se ascundea una din cele mai redutabile ucigașe în serie din Statele Unite. Primele crime au avut loc în anii 1980, când a deschis o pensiune la ultimul etaj al casei sale din Sacramento (California). După doi ani, a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru că-și drogase mai mulți clienți cu scopul de a le fura banii. A fost eliberată condiționat după trei luni și și-a reluat activitatea. Åži-a transformat întreaga casă în pensiune și închiria camere la persoane vârstnice sau handicapate, fiind cunoscută prin faptul că le oferea mici cadouri și mâncare bună. Dispariția unei persoane cu handicap mintal, trimisă la pensiune de o asociație de ajutorare, a trezit suspiciunile autorităților în 1988. După interogatoriu, poliția a verificat grădina bătrânei, în care au găsit șapte cadavre. În pofida prezenței polițiștilor în casa ei, Dorothea Puente a reușit să fugă, fiind găsită câteva zile mai târ-ziu într-un bar din Los Angeles, după ce fusese dată în urmărire națională. La proces s-a stabilit că femeia își ucidea victimele pentru a le încasa cecurile de ajutor social. Potrivit cotidianului Sacramento Bee, pensiunea ei a fost vândută la licitație în 2010 cu 215.000 dolari. Cumpărătorii, un cuplu de americani, au spus că nu le pasă de faima locului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?