Ediția: Vineri 7 iunie 2024. Nr. 6644
Ediția: Vineri 7 iunie 2024. Nr. 6644

Închisoare pentru înşelăciune


Gabriela Mărculescu, fostă administratoră a unei societăți de produ-cere a vinului, din Străoane, acuzată că a înșelat o firmă de produse zaharoase din Focșani prin emiterea unor bilete la ordin fără acoperire, s-a ales cu pedeapsa de cinci ani de închisoare, după ce dosarul său a fost soluționat și în recurs la Curtea de Apel Galați. „Condamnă pe inculpata Mărculescu Gabriela la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de articolul 215 alineatul 1,2,3 Cod penal cu aplicarea articolului 41 alineatul  2 Cod penal. Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate”, se arată în sentința dată de judecătorii gălățeni.
Reamintim că procurorii pănceni o acuzau pe Gabriela că în perioada 17 martie-10 aprilie 2009, pe atunci administrator la o societate de fabricare a vinului din comună, a emis trei bilete la ordin în valoare totală de 11.290,74 de lei, către un furnizor de produse zaharoase din Focșani, deși cunoștea faptul că acestea nu aveau acoperire în bancă. Cu ocazia cercetărilor s-a aflat că, pe data de 29 ianuarie 2009, societatea admi-nistrată de Gabriela Mărculescu a încheiat cu societatea păgubită un contract în baza căruia au fost emise trei facturi fiscale și, ulterior, cele trei bilete la ordin fără acoperire.
Procurorii sunt de părere că femeia și-a premeditat fapta întrucât la scurtă vreme după emiterea biletelor la ordin, și-a vândut toate bunurile unei rude, părăsind apoi țara împreună cu familia.
Firma care s-a considerat înșelată a solicitat instanței instituirea sechestrului asigurator pe linia de îmbuteliere, estimată la 4.400  de lei, deținută de Gabriela Mărculescu, singurul bun pe care aceasta nu a reușit să-l înstrăineze înainte de fuga în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?