Procurorii Parchetului instanței supreme l-au trimis în judecată pe bărbatul care ar fi comis faptele pentru care gorjeanul Marcel Å¢undrea a fost condamnat la 25 de ani de detenție, respectiv pentru violarea și uciderea, în anul 1992, a unei fete de 13 ani din Gorj.
Gheorghe Avram a fost trimis în judecată pentru violarea fetei de 13 ani din satul gorjean Pojogeni și pentru omor calificat, de către procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În 2 februarie, Gheorghe Avram a fost arestat preventiv de Judecătoria Târgu Cărbunești, pentru implicarea în furtul unui autoturism cu care a provocat un accident rutier. Magistrații au decis atunci să emită mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele acestuia pentru furt calificat, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției.
„Dosarul Å¢undrea” a fost redeschis de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul instanței supreme, Marius Iacob, după ce testele ADN au arătat că probele de la dosar se potrivesc cu cele prelevate de la Gheorghe Avram.
Marcel Å¢undrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare și a executat 12 ani de detenție pentru o crimă și un viol pentru care, în 2004, a fost găsit nevinovat, adevăra-tul autor al faptelor nefiind descoperit până în prezent.
Å¢undrea a murit însă în 18 ianuarie 2007, cu câteva zile înainte de a împlini 57 de ani.
Gheorghe Avram și Marcel Å¢undrea au fost pentru o perioadă colegi de celulă. Avram era condamnat pentru o altă crimă, Å¢undrea decla-rând înainte de a muri, în ia-nuarie 2007, că, în opinia sa, bărbatul respectiv ar fi comis faptele pentru care el a făcut închisoare. Å¢undrea argumenta prin faptul că, după arestarea sa, în Pojogeni s-au produs încă două crime care au rămas cu autor necunoscut, anterior având loc alte două crime în care anchetatorii nu l-au găsit pe făptaș. Seria crimelor de la începutul anilor ‘90 s-a oprit la Pojogeni doar după ce Gheorghe Avram a fost arestat pentru uciderea unui paznic, el fiind suspectat de implicarea în cel puțin una din cele patru crime cu autor necunoscut.