Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Balul Primăverii la Grupul Şcolar din Vidra


Elevii Grupului Åžcolar „Simion Mehedinți” din Vidra vor serba începutul de primăvară prin organizarea „Balului Primăverii”. Spectacolul este adresat deopotrivă elevilor liceului cât și membrilor comunității și se va desfășura joi, 10 martie, începând cu ora 18.00, în sediul Centrului Cultural „Valeriu D. Cotea” din localitate. În acest an, conform tradiției, de organizarea balului se va ocupa colectivul clasei a X-a B, coordonat de dirigintele Vasile Bosie. Tema spectacolului din acest an va fi „O primăvară ca-n filme”, iar participanții la concursul care îi va desemna pe Miss, respectiv Mister Mărțișor, vor fi costumați în cupluri celebre din lumea filmului. Spectacolul va conține momente de dans și muzică asigurate de trupa de majorete și de corul liceului, dar și secvențe umoristice. Persoanele prezente în public vor participa la Tombola Mărțișorului. Concurenții vor trece prin mai multe probe, cum ar fi proba surpriză dar și probe de dans și cultură generală, iar câștigătorii vor fi desemnați de juriul alcătuit din profesori și elevi. „Sper ca acest spectacol să aducă zâmbetul pe chipurile celor prezenți și să reediteze succesul evenimentelor din anii anteriori”, a declarat profesorul Vasile Bosie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?