Ediția: Marți 10 Iunie 2025 Nr. 6895

Violator cu probleme psihice


Radu-Costel D., în vârstă de 20 de ani, din comuna Pufești, care este acuzat că a violat o bătrână la începutul lunii ianuarie a acestui an, vrea să scape „basma curată” din procesul de judecată. Avocatul apărării precizează că tânărul suferă de probleme psihice și că nu era în deplinătatea facultăților mentale când a comis fapta. De asemenea, inculpatul susține cele zise de avocatul său, menționând că în toamna anului trecut a suferit un accident rutier și s-a lovit la cap, fiind internat la Spitalul din Adjud. Acesta mai adaugă că victima îi datora de ceva timp suma de 25 lei pentru tăierea unor lemne. Totodată, el susține că de aceea a tâlhărit-o pe Maranda H., după ce a întreținut cu ea raporturi sexuale normale și anale. Instanța de judecată a respins ipoteza conform căreia inculpatul ar suferi de probleme psihice, deoarece nu sunt dovezi care să ateste acest lucru. Procurorul de caz precizează că în evidența unității medicale din Adjud, inculpatul nu figurează că ar fi putut să sufere probleme psihice de pe urma accidentului, care nu a fost grav. Victima, o bătrână din Pufești a spus, în cadrul procesului de judecată, că nu dorește daune materiale și morale de la inculpat, dar vrea să fie pedepsit pentru ce i-a făcut și pentru rușinea suferită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?