Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Medici rezidenţi la Spitalul Adjud


Spitalul din Adjud are în schema unității 11 medici rezidenți, care practică profesia de medic în spitalele universitare din țară. Medicii rezidenți sunt subvenționați de către Spitalul adjudean iar după terminarea rezidențiatului vor profesa în această unitate medicală. „În schema spitalului este cuprins un număr de 11 rezidenți care au trecut în anul III. Aceștia sunt subvenționați de către unitatea medicală din Adjud deoarece au susținut concurs pentru ocuparea posturilor de medic din acest spital”, a precizat medicul Gheorghe Bercea, managerul Spitalului Adjud. Cei 11 medici care se află în stadiul rezidențiatului au diferite specializări care, de altfel, lipsesc din unitatea spitalicească adjudeană, precum: oftalmologie, pediatrie, farmacie, dermato-venerologie, pneumologie, psihiatrie, neurologie, ORL, medicină de laborator și medicină de urgență. Adjudenii sunt încântați că pe viitor spitalul din Adjud își va „îmbogăți” personalul medical cu medici tineri care au cunoștințe de medicină mai aprofundate „Chiar sunt încântată că Spitalul din Adjud va avea pe viitor noi medici și poate noi secții. Chiar ar fi necesar un medic dermatolog la Adjud deoarece suntem trimiși la Focșani pentru analize și tratament. Să sperăm că medicii aceștia tineri vor avea cunoș-tințe mai «proaspete»”, a spus Carmen Dinu din Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?