Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

O femeie de 33 de ani, aflată la cea de-a șaptea naștere, a murit după ce a născut acasă în județul Alba

Un echipaj SMURD din cadrul Staţiei de pompieri Câmpeni, județul Alba, şi o ambulanţă SAJ cu medic au fost trimise să intervină duminică în localitatea Scărişoara, la un caz medical. „Din cauza drumului greu accesibil şi a zonei înzăpezite, au fost suplimentate forţele de intervenţie cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o autoşenilată de la Staţia de Pompieri Câmpeni, pentru facilitarea accesului echipajelor medicale la locul solicitării şi transportul persoanei la ambulanţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alexandru Crişan. Acesta a informat, apoi, că este vorba despre o femeie, de aproximativ 33 de ani, care a născut acasă în urmă cu trei zile. Potrivit acestuia, a fost cea de-a 7-a sarcină a femeii.

La puţin timp după ce femeia, aflată în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale, a fost predată echipajelor medicale care au început să-i acorde îngrijiri medicale, ea a intrat în stop cardio-respirator. „S-au început manevrele de resuscitare de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a mai spus Alexandru Crişan. Din nefericire, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul, a anunţat ulterior reprezentantul ISU Alba. Sugarul a fost transportat la CPU Câmpeni de către echipajul SMURD. Acesta este conştient, fără probleme medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?