Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Condamnare pentru Rezmeriţă


Adrian Rezmeriță, tânărul acuzat că ar fi comercializat canabis, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru fapta sa. Pentru că a recunoscut, acesta a beneficiat de o reducere a cuantumului pedepsei. Tânărul are însă cazierul pătat de o altă condamnare. „Revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința Penală numărul 42/4.03.2010 a Tribunalului Vrancea în temeiul articolului 86 indice 4 raportat la articolul  83 Cod penal. Pedeapsă de executat 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a teza II și b Cod Penal (…)Menține arestarea preventivă a inculpatului în temeiul art. 350 c.p. Scade din pedeapsa rezultantă durata reținerii și arestării preventive”, se arată în hotărârea dată de judecător. În ceea ce o privește pe Alexandrina Matei, celălalt inculpat din dosar, cauza a fost disjunsă și este în curs de judecare. Femeia care a colaborat cu anchetatorii este acuzată de favorizarea infractorului. În privința sa, următorul termen de judecată a fost fixat pentru sfârșitul lunii martie. Adrian a ajuns în arest după ce ar fi vândut în mai multe rânduri, la sfârșitul anului trecut, canabis unor polițiști sub acoperire. Oamenii legii au fost ajutați în acțiunea lor de Alexandrina Matei. În rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT pe numele lui Rezmeriță, se arată că în prima zi a lunii noiembrie, acesta i-ar fi vândut investigatorului trei grame de canabis. Cum din anchetă rezulta faptul că inculpatul ar fi deținut o cantitate însemnată de canabis pe care dorea să o vândă, procurorii au autorizat o cumpărare pentru 1 kilogram de cânepă, care avea să se tranzacționeze în data de 9 noiembrie. În ziua în care acțiunea ar fi trebuit să aibă loc, Alexandrina Matei, colaboratoare cu nume de cod „Ginel Gărgăriță”, a luat legătura cu celălalt investigator și i-a spus că Adrian este dispus să vândă canabisul în seara aceleiași zile, cu loc de întâlnire Stadionul Mândrești. În timp ce lucrătorii SCCO Vrancea se pregăteau de acțiune, planul lor a fost dejucat chiar de colaboratoare. Femeia l-a înștiințat printr-un mesaj telefonic pe inculpat că cel cu care avea să se întâlnească este polițist, să arunce telefonul mobil și să nu mai vină la întâlnire. Adrian Rezmeriță a fost ridicat de pe stradă. Băiatul a mai fost condamnat după ce în urma unei altercații cu un bărbat din Mândrești l-a lovit pe acesta, cu o secure, în zona capului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?