Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Ulei de peşte Omega 3


Grăsimile sunt, în general, un factor nociv pentru organism, fiind asociate cu obezitatea și diferite boli cardiovasculare. Există însă o categorie aparte, așa-numitele „grăsimi benefice omega 3”, cu rol deosebit de important și pozitiv în procesele de autoreglare și homeostazie derulate la cele mai importante nivele în organism (în principal în creier, inimă, plămâni, articulații, sistem nervos, celule).

Acizii grași nesaturați Omega 3 au un rol foarte important pentru sănătate și trebuie introduși în alimentație, deoarece nu se sintetizează singuri în corp. Studii efectuate asupra eschimoșilor au arătat că, în condițiile în care regimul lor alimentar este format în cea mai mare parte din produse de pește și diverse fructe de mare, frecvența bolilor cardiovasculare, a celor imunitare și pe sistem nervos este foarte scăzută.
În anul 1995, dr. Joseph Hibbeln și un cercetetor american au formulat pentru prima dată ipoteza că absența acidului gras omega 3 poate avea un rol important în declanșarea depresiei, a bolii maniaco-depresive și a stărilor maniaco-depresive postnatale. Uleiul de pește are în compoziție acizi grași nesaturați cu lanțuri lungi de atom de carbon, cei mai importanți fiind acidul eicoso-penta-enoic și acidul docoso-hexa-enoic. Acești acizi grași nesaturați sunt implicați în sinteza prostaglandinelor, reglatoare a numeroase procese biochimice în întreg organismul uman. Prostaglandinele sunt implicate în răspunsul imun, funcționarea corespunzătoare a aparatului cardiovascular, reducerea nivelului de colesterol și al trigliceridelor, totodată împiedică agregarea trombocitara scăzând astfel riscul de arteroscleroza, hipertensiune arterială și infarct de miocard. Deoarece reduc viscuozitatea sângelui, contribuie la îmbunătățirea condițiilor de circulație sanguină, crescând aportul de oxigen al țesuturilor, acest lucru antrenând consecințe favorabile la nivelul creierului și al mușchiului cardiac.
 Un răspuns deosebit de favorabil îl declanșează în corp și în cazul afecțiunilor psiho-emoționale sau ale sistemului nervos (de exemplu depresia, scleroză în plăci), în protejarea pielii și în afecțiunile bronho-pulmonare.

Beneficiile acizior grași Omega 3 asupra organismului uman
 – rol antidepresiv. În anul 1995, dr. Joseph Hibbeln și un cercetetor american au formulat pentru prima dată ipoteza că lipsa acidului gras omega 3 poate avea un rol important în declanșarea depresiei, a bolii maniaco-depresive și a stărilor maniaco-depresive postnatale. Experimentele derulate în anii următori au demonstrat efectele de ameliorare și sau chiar de vindecare în cazuri de depresie severă, anxietate socială și frecvențe tentative de sinucidere în urma consumului de ulei Omega 3 (prin componența EPA – acidul eicoso-penta-enoic).
– rol de combatere a bolilor cardiovasculare. S-a constatat că acizii grași Omega 3 sunt implicați în sinteza prostaglandinelor, implicate la rândul lor în buna funcționare cardiovasculară, reducerea nivelului de colesterol și al trigliceridelor, împiedicarea procesului de agregare trombocitara (asistând astfel la diminuarea risculului de arteroscleroza, hipertensiune arterială și infarct de miocard), reducerea viscuozitatii sângelui, îmbunătățirea condițiilor de circulație sanguină, creșterea aportul de oxigen la țesuturi – inclusiv la nivelul mușchiului cardiac și al creierului.
– anticancerigen. Mecanismul de acțiune al acizilor grași omega-3 se manifestă în primul rând la nivel celular. Este bine știut faptul că membrana celulară este alcătuită din acizi grași și ea este cea care permite nutrienților să între și să hrănească celula, iar deșeurilor celulare să se elimine. În momentul în care membrana celulară este alterată, procesul fiziologic de comunicare dintre celule este întrerupt și astfel apăr formațiunile celulare maligne. Atunci când membrana celulară conține acizi grași omega-3, aceștia o protejează procesele degenerative maligne și deci apariția aberațiilor celulare canceroase.
– rol în digestie și bună funcționare a tractului gastro-intestinal. Acizii grași omega-3 joacă un rol important în producerea de prostaglandine cu rol important în buna funcționare a sistemului digestiv și proceselor gastro-intestinale.
– diminuarea îmbolnăvirilor pulmonare. În 1994, revista medicală „New England Journal of Medicine” a demonstrat că fumătorii care consuma ulei de peste manifestă un risc de a se îmbolnăvi de boli cronice pulmonare mult mai mic (bronșita – cu 33% mai mic, respectiv emfizem pulmonar – cu 66% mai mic).
– mai multe speranțe celor afectați de psoriazis. Cercetătorii japonezi au administrat Omega 3 pacienților suferinzi de psoriazis, înregistrând ameliorări după două-trei luni de tratament, aceste ameliorări evoluând pe toată durată tratamentului cu ulei de peste.
– rol benefic în poliartrita reumatoidă, reumatism, osteoporoză. Deoarece acizii grași din uleiul de peste cresc sinteză de prostaglandine și prostacicline, aceștia au și efecte antiinflamatoare, fiind recomandați în tratamentul inflamațiilor cronice (afecțiuni reumatismale). Efectul antiinflamator nu prezintă și efectele secundare nocive ale ibuprofenului sau Aspirinei.
– ajută în deficitul de atenție, dislexie, Alzheimer. Prin efectelele benefice la nivel cerebral poate interveni favorabil în procesul de recuperare din aceste afecțiuni. Se mai poate recomanda și în unele boli ale sistemului nervos (cum ar fi scleroză în plăci).
– ajută în insuficența renală.
– ajută în ciroza hepatică.
– ajută în tulburările de vedere.
– protejează pielea.
 
Ce este atât de special la acizii grași Omega 3
Stephen Cunnane, profesor de medicină și fiziologie la Universitatea Sherbrooke din Quebec și expert în ceea ce privește acizii grași Omega-3, spune: „Nu există niciun alt organ important în organism, care să conțină mai mulți acizi DHA decât creierul”. Acizii grași nesaturați din compoziția uleiului de peste Omega 3 joacă un rol deosebit în dezvoltarea și sănătatea creierului, mai ales la copii.
 
Cum îmbunătățesc sănătatea în diferite etape de viață
Pentru a înțelege mai bine ce sunt acizii grași Omega-3, trebuie să știi că există trei tipuri principale de astfel de acizi care se găsesc în produsele alimentare: acid alfa-linolenic (ALA), acid eicosapentaenoic (EPA) și acid docosahexaenoic (DHA.
– pentru nou-născuți, mama este singura sursă de DHA, prin lapele matern. Studiile arată că în timpul dezvoltării fetale și în primii ani de viață, DHA este esențial pentru dezvoltarea organelor vitale ale copilului. De asemenea asigură un creier sănătos, acuitate vizuală și un sistem nervos funcțional.
– după perioada alăptării, copiii trebuie să înceapă să primească EPA și DHA din alimentație. Acest lucru îi ajută în dezvoltarea cognitivă și comportamentală, îmbunătățirea vederii și întărirea sistemului imunitar.
– pentru perioada adolescenței, acizii grași Omega-3 sunt importanți în sensul controlului hormonal ce duce la modificările din organism caracteristice vârstei. Studiile arată că DHA și EPA previn depresiile, agresivitatea și tulburările de comportament la care sunt atât de predispuși adolescenții. De asemenea împiedică apariția timpurie a bolilor cardiovasculare și afecțiunilor inflamatorii precum poliartrită reumatoida sau sindromul colonului iritabil.
– în cazul adulților, studiile au arătat că EPA și DHA din acizii grași Omega3 pot preveni infarctul miocardic, moartea subită, inflamațiile din artrită, boala Crohn. De asemenea, luptă împotriva maladiei Alzheimer și degenerescenței maculare.

Oricine poate fi lovit de traume și pierderi în viața cotidiană ce pot duce la depresii modice (distimie) sau severe (mergând până la tentativa de suicid). Se consideră că o persoană e deprimată dacă manifestă minimum 4 dintre următoarele simptome:
– energie redusă;
– somnul modificat;
– apetit alimentar anormal (adesea pierdut, dar posibil exacerbat);
– concentrare greoaie;
– scăderea respectului față de propria persoană și lipsa încrederii în rezultatele propriei munci;
– prezența sentimentului de vinovăție;
– agitație psihomotorie (te foiești de colo-colo, îți framinti mîinile frecvent);
-lentoare în luarea deciziilor și dificultate la efectuarea eforturilor obișnuite;
 – gânduri sinucigașe.  
Se pare că în depresie este tulburat echilibrul dintre anumite substanțe din creier, printre care serotonina, norepinefrina și dopamina. În această stare de dezechilibru din creier, acizii grași omega-3 intervin ca antidepresivi prin restabilirea balanței acestor 3 componente.
    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?