Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Guvernanţii jefuiesc ţara şi îi vând bogăţiile


Câteva zeci de militari vrânceni, afiliați Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – Filiala Vrancea, vor protesta astăzi, la București. Militarii au și un mesaj pentru prim-ministrul României, iar acesta este unul foarte dur. Militarii le reamintesc „domnului Emil Boc și celorlalți impostori, membri ai Guvernului României” că prin Legea 329/2009,le-a fost limitat lor și altor 6 milioane de cetățeni ai României cu drept de vot, plătitori de taxe și impozite, dreptul la muncă, dar și dreptul la pensie. Oamenii spun că astfel, s-a încălcat întreaga legislație europeană în privința dreptului muncii, Carta drepturilor fundamentale a UE, Declarația universală a drepturilor omului, Convenția pentru drepturile omului, Protocolul 1 și Tratatul de aderare a României la NATO, care prevedea trecerea milita-rilor în rezervă cu drept de pensie anticipată și drept de muncă. „Ați dezvoltat această ticăloșie elaborând un Cod al Muncii respins cu indignare și de patronate și de sindicate, pentru care sunteți gata să vă asumați, împotriva interesului națiunii române și-n interesul nu se știe cui, răspunderea. Prin legea anticonstituțională și antieuropeană 119/2010 ați desființat anticonstituțional și ilegal dreptul la legi ocupaționale pentru militari, polițiști și alte categorii”, se arată în mesajul militarilor.
De asemenea, foștii militari mai spun că tot prin legea 119 s-a introdus în practica juridică din România un principiu inexistent, care înseamnă o încălcare de către stat a propriei legislații. „Dacă în cazul recalculărilor nu v-ați respectat propria minciună, «și anume că cei aflați în proces cu Guvernul nu vor fi supuși recalculării» și în cazul «revizuirii» ați decis să vă ignorați din nou propria minciună. Ați introdus toate măsurile împotriva noastră și a militarilor angajați pe bază de contract. Ne-ați aliniat unei legi defuncte, 19/2000 și care nu avea tangență cu noi, pentru a ne percepe ilegal CAS-ul, în condițiile în care militarii au asigurată dintotdeauna, pentru ei și familiile lor, asistență medicală gratuită”, se mai arată în mesaj.
Militarii le mai transmit guvernanților că „jefuiesc țara ca în codru și îi vând bogățiile pe nimic marilor asasini economici mondiali”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?