Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Pensionarii reclamă ciuntirea pensiilor


Peste 30 de pensionari nemulțumiți de măsurile Guvernului de a le impozita pensia cu 5,5% au depus plângeri către Casa Județeană de Pensii (CJP) Vrancea. Astfel, în prima lună a anului, nu mai puțin de 13 persoane trecute de prima tinerețe și-au exprimat nemulțumirea față de impozitarea pensiei. Alte 20 de persoane s-au prezentat în luna februarie pentru a solicita un răspuns de la CJP. Cu toate că inițial Guvernul le-a promis o impozitare cu 5,5% din suma cuprinsă între 740 de lei și 1.000 de lei, mai târziu, la promulgarea legii au aflat că de fapt li se ia din pensie mai mult. Guvernul a uitat de ce a promis și a efectuat impozitările cu 5,5% din tot cuantumul pensiei și nu din suma cuprinsă între 740 și 1.000 de lei. Ori, una e să impozitezi din 200 de lei și alta e 5,5% din 800 ori 900 de lei. Cea mai mare sumă care poate fi tăiată, în acest fel, din pensia unei persoane se ridică la aproape 55 de lei, iar cea mai mică poate fi și de câțiva bănuți, astfel încât pensia să nu scadă sub pra-gul de 740 de lei. Cu toate că promisiunile nu au fost respectate, de la CJP vine un răspuns similar. „La petițiile lor eu nu pot decât să le dau răspuns și să le citez paragraful din lege care spune că pensia se impozitează cu 5,5% până la pragul de 740 de lei”, ne-a declarat directorul executiv al CJP, Adrian Juravle. Așadar, și cu pensia tăiată și cu răspunsul Casei de Pensii, pensionarii primesc acasă bănuții mai puțin cu 5,5% din toată pensia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?